AER CONDIŢIONAT PENTRU TERMITE

Înţelegi tu… minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârșită?
Iov 37:16

Din nefericire, mulţi oameni se gândesc la termite doar ca fiind nişte insecte distructive. În realitate, ele sunt foarte importante pentru mediu.

Termitele mănâncă celuloză, care este partea tare a lemnului. Astfel, curățând pădurile de buturugi şi trunchiuri căzute, insectele oferă loc pentru alte plante. De asemenea, ele transformă celuloza în produşi care îmbogățesc solul.

Termitele folosesc de obicei materie vegetală ca să-şi construiască cuiburile, dar unele folosesc lut. Există o specie în Brazilia ale căror cuiburi din lut întărit pot fi deschise doar cu toporul. Primii colonişti goleau cuiburile şi le foloseau drept sobe. În Sri Lanka, există termite care îşi construiesc cuibul din lut atât de fin şi de pur încât bijutierii şi sculptorii băştinaşi îl folosesc pentru mulaje şi forme pentru lucrări delicate în metal şi pentru construire de chipuri ale zeilor lor.

Există o incredibilă varietate în cuiburile termitelor. Unele pur şi sim­plu trăiesc în copaci. Altele construiesc movile şi turle uriaşe pentru cui­burile lor. În Australia, există o specie de termite care construieşte un cu­ib interesant. Aceste termite construiesc cuiburi lungi, înguste, care au o înălţime între 1 m şi 3,5 m şi măsoară cam 1 m în diametru. Totuşi, cea mai importantă trăsătură este aceea că extremele acestui cuib mare arată întotdeauna nordul şi sudul, iar în lateral, desigur, estul şi vestul.

Termitele trăiesc în baza movilei sau sub ea, în timpul verii. Din cauza modului în care este aşezat cuibul, cea mai mică suprafaţă este expusă soarelui în timpul căldurii intense de la amiază, aşa că înăuntru este destul de răcoare. Iarna, termitele îşi petrec dimineaţa în partea de răsărit şi serile în partea de apus. Astfel, termitele pot să profite de cea mai bună tempera­tură din cuibul lor ca întotdeauna să poată să lucreze şi să trăiască în cel mai confortabil mod. Aşa că, încă odată avem un exemplu, printre nenumărate altele, care ne spune despre „minunile” Creatorului.

 

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor