L-ai făcut cu puțin mai pe jos decât Dumnezeu și l-ai încununat cu slavă și cu cinste.
Psalm 8:5
Acea facultate dată de Dumnezeu numai omului, situându-l aproape la același nivel cu îngerii, este inteligența. Creierul omenesc este un instrument extraordinar despre care, după ani și ani de cercetări, oamenii de știință știu încă foarte puțin.
Creierul lucrează pe baza unui curent electric, dar este alimentat de sistemul circulator al sângelui. S-a spus că există în creierul omului mai multă rețea de circuite electronice decât în toate stațiile de radio și TV din lume Ia un loc. Deseori, creierul a fost comparat cu un computer, numai că a concepe un computer cu circuite asemănătoare celor ale creierului este un lucru foarte greu. Ar fi nevoie de o clădire de trei ori mai mare decât Empire State Building, pentru găzduirea acestui computer și de întreaga energie produsă de cascada Niagara, pentru alimentarea de lucru, iar pentru răcirea lui, ar fi necesar tot debitul râului Niagara! Și tot n-ar fi în stare să decidă pentru noi dacă Ia micul dejun vrem tartine sau clătite!
Unii oameni de știință pretind că, într-o zi, va fi construit un computer care poate gândi precum creierul omenesc. Pentru moment, acest proiect pare irealizabil, unul din motive fiind acela că zilnic savanții descoperă noi și complicate funcțiuni ale creierului. Un profesor mi-a spus că studiul lui asupra activităților creierului omenesc l-au făcut să creadă în Dumnezeu. Cine altcineva decât Dumnezeu ar putea proiecta și realiza o asemenea piesă minunată?
Deși Dumnezeu I-a creat puțin mai prejos decât îngerii, în ceea ce privește inteligența, omul, după cum spune înțeleptul (Eclesiastul 7:29), „umblă cu multe șiretenii”, născocind gânduri și idei care-l îndepărtează de Dumnezeu. În plus, există pe pământ o putere, o influență, care lucrează pentru distrugerea omului și a inteligenței lui. Biblia spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). În această bătălie, omul nu este destul de tare, nici destul de inteligent, ca să biruie de la sine. Numai depinzând de infinita putere a lui Hristos el poate fi învingător.