PÂNZA DE PĂIANJEN

Încrederea lui este zdrobită și sprijinul lui este o pânză de păianjen.
Iov 8:14

La mărimea lui, firul de mătase al păianjenului este unul dintre cele mai tari materiale cunoscute. Insecte mari sunt ținute ferm în țesătura aparent fragilă și însuși păianjenul stă suspendat într-un singur fir. Unii păianjeni tropicali țes pânze cu diametrul de până la 2 metri. Acestea sunt folosite ca plase de pescuit și pot susține până la două kilograme de pește.

În funcție de specii, păianjenii au șase sau opt filiere, niște organe asemănătoare unghiilor, care produc fire de mătase din secreția glandelor de mătase aflate în interiorul abdomenului lor. Glande diferite de mătase secretă tipuri diferite de mătase, fiecare dintre acestea putând fi folosite pentru scopuri specifice, ca fire de plasă sau gogoși pentru ouă.

Mătasea de păianjen se întinde cu o cincime din lungimea ei, înainte de a se rupe. De aceea, păianjenul se poate arunca în siguranță, fără pericolul ruperii firului de care e legat. Deplasându-se, insecta scoate din afiliere acest fir, pe care-l modelează în funcție de traseu. Când urcă pe fir, păianjenul îl strânge cu unul din picioare și-l face bilă. Această bilă este fie lepădată, fie mâncată și reciclată, dacă păianjenului îi e foame.

S-a crezut cândva că mătasea de păianjen ar putea fi folosită la țesut haine, dar lucrul acesta nu este practic, pentru că ar fi nevoie de mii de păianjeni pentru producerea unui jumătate de kilogram de mătase utilizabilă. Azi, însă, mătasea de păianjen este folosită la diferite instrumente optice, cum ar fi telescoape, cumpene și aparate de supraveghere.

Mătasea păianjenului este relativ rezistentă, dar dacă ne gândim la multe alte forțe din lume, cu mult mai puternice decât ea, care o pot distruge cu ușurință, realizăm, așa cum ne sugerează și textul biblic de azi, că pânza de păianjen este, într-adevăr, fragilă. Astfel, încrederea în propriile forțe pentru supraviețuire într-o lume a păcatului este ca și o încredere în pânza de păianjen. Putem spune că voința noastră de a face ce trebuie e puternică, dar dacă ne încredem în această voință a noastră de a fi buni, vom descoperi că Satana o poate reteza la fel de ușor cum putem noi rupe un fir de păianjen. De aceea „Mai bine este să cauți un adăpost în Domnul decât să te încrezi în om”. Psalm 118:8

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor