Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea și cei ce locuiesc pe ea.
Psalmul 98:7
Acum șaizeci de ani, vidra de mare părea pierdută. Vânată de mii de oameni pentru blana ei fină, specia se redusese la câteva sute de animale aflate de-a lungul Coastei Pacifice a Americii de Nord. Doar cea mai strictă protecție a salvat-o de la exterminare.
Ca și sora ei, vidra de râu, vidra de mare are o viață destul de ușoară. Singurul animal de mare care o vânează este balena ucigașă. Dar balena n-o poate prinde atâta timp cât stă într-un pat des de plante de mare, numite vareh, unde balena nu poate înota.
Midiile reprezintă o parte din hrana principală a vidrei de mare, care are o modalitate unică de a le mânca. Ea înoată pe spate, folosindu-și pieptul ca o masă. Pentru acest animal inteligent, deschiderea unei cochilii de midie nu este o problemă. Așezând o midie pe piept, ea o deschide cu o piatră.
Femela vidră de mare este o mamă bună. Când amenință pericolul, ea își ia puiul sub braț și se scufundă spre siguranță, ieșind frecvent la suprafață ca să-l lase pe pui să respire. Vidra adultă poate sta sub apă patru până la cinci minute, dar bebelușii trebuie să respire mai des. Mamele vidre își îmbrățișează și își sărută puii, dar îi și „ating” câteodată, când e necesar.
Mările în care trăiesc aceste animale sunt deseori destul de aspre. Când e furtună, vidra se învelește în câteva frunze de vareh și se întinde prin patul de plante, unde are o adevărată saltea. Aceasta o menține în siguranță chiar deasupra stâncilor periculoase, unde valurile se sparg și urlă. Dar chiar și cu acest potențial pericol, vidra de mare pare să fie în pace și fericită.
În textul nostru, psalmistul cheamă mările și toate făpturile. să se unească în a-L lăuda pe Dumnezeu. Și în timp ce valurile zgomotoase dau un răspuns invitației, putem să ne imaginăm vidrele unindu-se în laudă în felul lor propriu.