Ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
Fapte 17:27
Există multe povestiri despre câini care s-au întors acasă de la mari distanțe, dar cea mai interesantă povestire pe care am auzit-o se găsește în cartea „Strania lume a animalelor” scrisă de Vincent și Margaret Gaddis. Autorii povestesc despre Clancy, un câine collie. (Mă întreb oare de ce, așa de des, aceste povestiri sunt despre câini collie?)
De când s-a născut și până la șase luni, Clancy a trăit la o familie din Buffalo, New York. Buffalo i-a fost casă, singura casă pe care a avut-o, iar membrii acelei familii au fost singurii oameni pe care i-a avut ca prieteni. Ei erau parte integrantă a căminului său.
Dar familia lui Clancy s-a hotărât să se mute la Michigan City, Indiana. Și au considerat că nu puteau să-l ia și pe Clancy și că de vreme ce era încă pui, se va adapta la o altă familie din vecini. Așadar, singura familie pe care Clancy o cunoscuse a plecat, lăsându-l în grija unui vecin din Buffalo. Vecinii erau de treabă dar oarecum, nu se simțea ca acasă fără familia lui.
Și deodată, fără nici un semn prevestitor, Clancy și-a părăsit noua familie și a plecat chiar și de prin partea locului. A plecat să-și caute propria sa familie. Bineînțeles, nu avea de unde să știe încotro să apuce, dar tocmai aceasta este partea mișcătoare a povestirii.
După șase luni el scormonea la ușa familiei sale în Michigan City, Indiana, un loc situat la mare distanță de toate locurile cunoscute de el. Era foarte slab și labele îi erau tocite rău de tot, însă când a fost lăsat înăuntru de familia uimită, a reperat dintr-o privire bucata de cârpă care îi servise drept pat. S-a dus de îndată la ea, s-a cuibărit și cu un oftat lung, a ațipit. Michigan City sau Buffalo, era indiferent. Acesta era căminul său!
Ca și creștini, suntem asemenea lui Clancy. Singurul loc în care ne simțim ca acasă este acolo unde este și Isus și vom merge oricât de departe pentru a-L găsi.
