ZBOR LA ÎNĂLȚIME

Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuiește atât de sus?
Psalmi 113:5

Până în 1973, cea mai mare altitudine la care se știa că o pasăre poate zbura a fost de 8 070 m deasupra nivelului mării. Recordul a fost înregistrat în 1953, când un mic cârd de păsărele montane a urmat îndeaproape membrii unei expediții alpine pentru cucerirea Everestului. Însă aceste păsărele erau totuși la nivelul solului, chiar dacă erau la o înălțime așa de mare sus în munți. În 1962, o altă pasăre s-a ciocnit cu un avion deasupra deșertului Nevada, la o înălțime de 6.300 m deasupra nivelului mării, însă față de sol era o distanță mult mai mare decât în cazul păsărelelor din Himalaya. Asta a fost înainte de anul 1973.

Într-o zi de joi, pe data de 29 noiembrie 1973, un pilot al aviației comerciale zbura la mare înălțime deasupra orașului Abidjan, din Coasta de Fildeș, din vestul Africii. La un moment dat a simțit o bufnitură. Se părea că aeronava se izbise de ceva. Verificând altimetrul, pilotul a notat că avionul zbura la 11 100 m înălțime. Ce putea să fie la o înălțime așa de mare? Era o altitudine foarte mare, de peste 11 km, mult deasupra altitudinii la care se știa că pot zbura păsările. Orice va fi fost, unul din motoarele avionului a fost compromis atât de mult încât avionul a trebuit să aterizeze forțat pe aeroportul cel mai apropiat.

La sol, echipa de întreținere a început să demonteze motorul afectat pentru a cerceta cauzele. Însă n-a găsit decât niște pene de pasăre: 5 pene întregi și 15 bucăți de pene din aripa unei păsări. Penele au fost expediate la Muzeul Național de Științe ale Naturii al Statelor Unite din Washington D.C. și au fost identificate ca aparținând unui vultur numit grifonul lui Ruppel. Această pasăre de mari dimensiuni trăiește în regiunile aride ale Africii Centrale, din Etiopia și până la Oceanul Atlantic.

Ce căuta vulturul la o înălțime așa de mare? Ce făcea acolo? Cum putea să respire la acea altitudine? Și de fapt, la ce altitudine obișnuiește să zboare grifonul lui Ruppel? Oare poate să zboare și mai sus de 11 km? Acestea sunt câteva întrebări pe care oamenii de știință și le pun. În momentul actual doar „Domnul Dumnezeul nostru care locuiește în înălțime” știe răspunsul la aceste întrebări.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor