El dă hrană vitelor, și puilor corbului când strigă.
Psalm 147:9
Probabil ar fi o exagerare să spui despre un purice că este o fiară, însă atunci când mușcă, poate deveni un monstru. Ar fi de asemenea o denaturare a adevărului să spui că puricii vorbesc, dar, fie că vei crede, fie că nu, puricii comunică. Toate creaturile minuscule comunică unele cu altele. În cele mai multe cazuri nu cunoaștem cum reușesc ele să facă acest lucru, însă știm cu certitudine că ele trimit reciproc mesaje, fie sub formă de sunete, fie sub formă de mirosuri.
Recent un entomolog de la Universitatea West Virginia a găsit o dovadă că puricii comunică folosind unde sonore de înaltă frecvență – sunete mult prea înalte ca să le putem auzi. Fiecare purice are pe o anumită regiune a abdomenului său un mănunchi de fire foarte fine. Această zonă este numită sensilium și are o construcție asemănătoare cu a antenelor. Sub influența sunetelor de înaltă frecvență firișoarele sensilium-ului încep să vibreze foarte rapid, făcându-i pe entomologi să creadă că firele sunt niște receptori de sunete.
În plus, puricii pot să producă sunetele care fac firișoarele să intre în vibrație. Ei produc sunetele de înaltă frecvență prin niște minuscule fante situate de-a lungul abdomenului lor. Se pare deci că puricii au tot echipamentul necesar pentru a comunica unii cu alții. Ce crezi că își spun? Entomologul consideră că puricii nu au prea multe subiecte de discuție în afară de hrană așa încât el crede că atunci când un purice întâlnește un câine sau o pisică sau un alt animal suculent, începe să telegrafieze mesajul tuturor celorlalți purici din vecinătate.
Bineînțeles, puricii nu sunt prea simpatizați pentru acest lucru nici de oameni și nici măcar de câini sau pisici. Nu știm ce transformări au suferit puricii de când strămoșii lor au fost creați, însă Creatorul a oferit chiar și puricilor un mijloc uimitor de supraviețuire.
