FOSILĂ VIE

Iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.
Isaia 40:8

Dacă a existat vreodată un copac care să reprezinte persistența Cuvântului lui Dumnezeu, atunci acesta este. Ceea ce astăzi cunoaștem sub numele de Ginkgo, cu secole în urmă în China a purtat numele de copacul talpa raței, datorită formei frunzelor lui. Acest arbore a fost numit și piersicul argintiu și arborele cu poame de argint, datorită culorii fructelor lui.

Cel mai remarcabil lucru legat de copacul ginkgo este capacitatea lui de a rezista la boli, dăunători și poluare. După cunoștințele de care dispunem, copacul nu are dușmani naturali și este înfloritor chiar și în zonele industriale, unde aerul este încărcat cu substanțe chimice reziduale. Acesta este motivul pentru care îmi place să mă gândesc la acest copac, ca reprezentativ pentru Cuvântul lui Dumnezeu: poate să reziste chiar și în cele mai grele situații.

Copacul ginkgo a crescut și înainte de potop. Frunzele sale se găsesc în fosilele din toată lumea. Și frunzele fosile sunt identice cu cele ale copacului ginkgo de astăzi, determinându-l pe Charles Darwin să-l numească o fosilă vie.

Astăzi, ginkgo crește peste tot pe glob acolo unde a fost dus de oameni. În mod spontan crește numai într-o regiune restrânsă din China continentală, la circa 100 km vest de Hangzhou. Acolo, copacii sunt atât de frecvenți încât localnicii îi taie pentru a-i folosi ca lemne de foc. În alte regiuni, copacul este apreciat ca plantă ornamentală. Primul ginkgo din occident a fost plantat în Olanda în 1754. Apoi a fost dus în Anglia în 1771 și apoi, în 1784, a fost dus și în America. Actualmente, ginkgo este un copac ornamental răspândit în toată America.

Copacului ginkgo i se atribuie și proprietăți vindecătoare. Deși personal nu cred acest lucru, este totuși un exemplu al puterii dăinuitoare al Cuvântului tămăduitor al lui Dumnezeu, care a adus la existență pomii și a creat cel puțin un pom – pomul vieții – ale cărui frunze sunt pentru vindecarea popoarelor. Ar fi posibil ca ginkgo să fi fost prezent și în grădina Eden?

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor