POȚI FI SIGUR!

Legea Domnului este desăvârșită, și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor.
Psalmii 19:7

Acesta este unul din textele mele preferate. De obicei, când ne gândim la legile lui Dumnezeu, avem în minte doar cele zece porunci și acestea sunt într-adevăr expresia întregii legi divine. Însă legea Sa este la fel de cuprinzătoare ca și Universul. Tot ce vezi, tot ce auzi, tot ce simți și chiar tot ce gândești este într-o oarecare măsură sub controlul legii desăvârșite a lui Dumnezeu. Eu cred că aceleași legi care guvernează viața noastră, guvernează și stelele în drumul lor; Biblia ne spune acest lucru în alte versete ale Psalmului 19.

Gândește-te o clipă la legea desăvârșită a lui Dumnezeu! Ai vreo îndoială că soarele va răsări mâine? E posibil ca mâine să fie o zi înnorată, dar soarele va răsări și își va răspândi lumina. Poți fi sigur de asta!

Dacă pui un vas cu apă pe sobă și îl încălzești la 100 grade C, ai vreun motiv să crezi că nu va fierbe? Fără nici un dubiu!

Dacă o rață depune și clocește un cuibar plin de ouă, crezi că la vremea când puii ies din ouă, ar putea ieși altceva decât rățuște? Poți fi sigur că nu!

Oare fac stejarii ghindă? Oare trandafirii au un parfum plăcut? Oare cerul e albastru? Oare iepurii sar? Oare apa pură este limpede? Oare plumbul este greu? Oare păsările au pene? Oare este Pământul rotund? Oare ai nevoie de oxigen ca să trăiești? Oare poate un pește să înoate? Oare este gheața rece? Poți fi sigur de toate acestea!

Oare aduce păcatul dezamăgire și moarte? Da, aceasta e legea. Nu există nici o îndoială în această privință. A învins Isus păcatul și ne oferă viață dacă ascultăm de El? Poți fi sigur de asta!

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor