Și tu zici: „Ce știe Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori? Îi înfășoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!”
Iov 22,:13,14
Centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, n-a putut fi observat niciodată de astronomii care foloseau telescoapele optice datorită faptului că era mascat de nori de praf interstelar. Astfel, până la inventarea radiotelescopului, nu exista nici un indiciu despre ce se găsește în centrul insulei noastre de Univers.
Praful galactic nu oprește radiația electromagnetică ce este produsă de stelele Universului. Recepționând cu mare atenție impulsurile care nouă ni s-ar părea nemișcate și analizând undele radio care vin spre noi, astronomii au obținut pentru prima dată în zilele noastre o imagine despre centrul galaxiei noastre.
Dacă undele radio provenind de la centrul Căii Lactee sunt transformate în fotografii, ceea ce se vede este imaginea unui întins nor gazos, poate de sute de ani lumină diametru, conținând în miezul său o așa-numită gaură neagră. Din acest centru iradiază în spirală jeturi de gaz supraîncălzit, formațiuni care deseori caracterizează găurile negre.
E bine să știi că o gaură neagră nu este în realitate o gaură în spațiu, ci, mai degrabă, o stea compactă, care s-a condensat atât de mult, încât forța ei gravitațională este atât de puternică încât nu va permite nici unei raze luminoase să scape în spațiu. Unele forme de radiație totuși scapă, mai ales din zona periferică, și pot fi observate urme ale materiilor înconjurătoare care sunt aspirate în gaura neagră, pe o traiectorie spiralată. Acest lucru îi face pe astronomi să aibă certitudinea că în centrul găurii negre există de fapt o stea care doar dă aparența de spațiu gol.
Ca să-ți faci o idee de cât de densă și deci, cât de grea poate fi o gaură neagră, gândește-te la următoarele: dacă pământul ar fi comprimat în aceeași măsură cum sunt găurile negre, ar ajunge să aibă un diametru mai mic de 0,5 cm!
Ce crezi că înseamnă o gaură neagră din punctul de vedere al lui Dumnezeu?
