Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.
Geneza 1:2,3
Mult timp am fost curios să știu mai mult despre lumina pe care Dumnezeu a creat-o în prima zi. Ce crezi că a fost acea lumină? Nu poți spune că a fost de la soare, pentru că soarele nu a strălucit pe cer decât în a patra zi a Creațiunii. Nu poți spune nici că a fost lumina unor lumânări pentru că ceara este produsă de albine care o adună din plante. Și după cum știi, plantele n-au fost create decât în a treia zi iar albinele n-au fost aduse la iveală decât în a șasea zi. Deci, de unde a venit lumina din prima zi și ce era?
Ei bine, nu știu precis cum arăta acea lumină sau cum a făcut-o Dumnezeu, dar cred totuși că știu de unde provenea și de ce era acolo. Biblia ne spune că Isus este Lumina lumii (Ioan 8:12). Ni se spune de asemenea că Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre (Psalm 119:105) și că Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi (Ioan 1:14) în persoana lui Isus. Ioan ne mai spune că Cuvântul, care era Isus, a creat toate lucrurile (v. 3). Deci, dacă Isus este Lumina lumii și Isus a fost Creatorul lumii, înseamnă că în momentul când El a apărut în scenă, în prima zi a Creațiunii, cu siguranță că s-a făcut lumină.
Același Isus, care prin Duhul Său a adus lumină în întunericul lumii de la început, poate să aducă lumină în inimile noastre.
„Căci Dumnezeu, care a zis: ‘Să lumineze lumina din întunerec’ ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” 2 Corinteni 4:6
Ți-e frică de întuneric? Deoarece Isus este Lumina lumii, noi putem să-L rugăm întotdeauna să vină în inima noastră și să ne ocrotească în această lume întunecată. Dacă ești cu Isus, ești mai în siguranță chiar în mijlocul întunericului, decât în plină lumină fără El.