CE VISEAZĂ CÂINII ȘI PISICILE

Ca un vis la deșteptare, așa le lepezi chipul, Doamne, la deșteptarea Ta!
Psalm 73:20

În acest text, psalmistul vorbește despre fantasmele viselor și întoarcerea la realitate în momentul trezirii. Cu toții simțim o ușurare când ne trezim după un vis urât. Visele pot părea uneori foarte reale și uneori avem nevoie de un răstimp pentru a ne liniști, mai ales dacă am avut un vis înfricoșător. Scriitorii Bibliei nu țin sub tăcere subiectul coșmarurilor. Iov, în prima parte a suferințelor sale datorate bubelor, l-a acuzat pe Dumnezeu că îl înspăimântă cu vise (Iov 7:14). Există desigur o diferență între visele naturale pe care le avem și acele vise sau viziuni pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a-i informa pe solii Săi asupra unor mesaje importante.

Visele obișnuite au loc în timpul somnului pe care specialiștii îl numesc somn REM. REM este o prescurtare a cuvintelor din limba engleză care însemnă „mișcări oculare rapide”, care au loc pe parcursul acelei perioade când ai un somn cu vise. Nu visezi pe tot parcursul somnului. De fapt, în mod normal, treci printr-o perioadă de somn REM atunci când intri sau ieși din starea de somn profund. După toate cunoștințele noastre, în timpul somnului profund, nu visezi.

Toate mamiferele, de la șoareci și până la balene, prezintă somn REM și se presupune că aceste animale au și vise. Pisicile care au suferit leziuni ale unor porțiuni din creier, intră în somn REM și încep să se comporte ca și cum visele pe care le au ar fi realitate. Aceste pisici se joacă cu jucării imaginare și se reped asupra unor șoareci imaginari. Una dintre aceste pisici și-a mușcat propria coadă. Pisicile sunt monitorizate în tot acest timp cu ajutorul unor electrozi conectați la nivelul scalpului care înregistrează undele caracteristice activității REM. Oamenii de știință consideră că știu destul de multe lucruri despre caracteristicile viselor la oameni pentru a presupune că aceste pisici, și drept urmare, celelalte mamifere, au cu adevărat vise, exact așa cum avem și noi.

Nu avem nici un motiv să ne îngrijorăm de visele normale; ele nu sunt mesaje speciale de la Dumnezeu sau de la diavol. Însă eu bănuiesc că Satana se poate folosi de vise pentru a ne speria – dacă încrederea noastră nu este întemeiată în Isus.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor