FORFECARI DE SENS INTERZIS

Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.
Psalm 119:30

Câțiva forfecari negri (păsări acvatice asemănătoare pescărușilor) s-au hotărât să mențină curățenia într-una din parcările unui combinat chimic de pe coasta Texasului. Parcarea era acoperită cu scoici zdrobite și se pare că forfecarii au confundat-o cu o plajă, așa că s-au apucat să întemeieze o colonie acolo. Au trecut mai mulți ani și compania a făcut publicitate pe tot cuprinsul țării arătând faptul că forfecarii puteau trăi în mijlocul fumului și mirosurilor unui mare combinat chimic.

Apoi, într-o zi, unul dintre șefi a ordonat ca scoicile să fie îndepărtate. În locul scoicilor a apărut un gazon frumos de iarbă. Forfecarii, care nu se cuibăresc în iarbă, au plecat în altă parte, iar compania a ajuns din nou în atenția opiniei publice, de data aceasta negativ, pentru lipsa de grijă pe care au arătat-o față de forfecari. Consiliul de conducere al combinatului a hotărât ca parcarea să fie reamenajată pentru a asigura condițiile necesare forfecarilor. Amenajarea s-a făcut, dar forfecarii nu s-au întors.

Un expert în probleme de ecologie a fost angajat pentru a determina forfecarii să se întoarcă. Tehnica lui a fost simplă. El a confecționat niște mulaje de plastic care imitau perfect niște forfecari adevărați. A plasat perechea de falși forfecari pe terenul reacoperit cu scoici și a așteptat. Planul său a fost eficient. Când forfecarii au zărit ceea ce părea a fi o pereche de păsări din neamul lor stând pe plajă, s-au oprit pentru a le face o vizită. Foarte curând, terenul era din nou populat cu forfecari.

Experimente suplimentare făcute cu imitații au arătat că dacă acestea erau orientate într-o anumită direcție, păsările care soseau se așezau în aceeași poziție, chiar dacă aceasta ar fi însemnat să stea cu fața în bătaia vântului – lucru pe care nici un forfecar nu l-ar face în mod normal. Dacă s-a dorit declanșarea cuibăritului, au așezat mascotele unul lângă altul; a doua zi, toți forfecarii au început ritualul de cuibărire.

Isus a venit pe acest pământ pentru a ne arăta cum să trăim. Niciodată nu vom greși dacă vom urma exemplul Său, dar când privim la multele falsuri pe care Satana le ridică pentru a ne induce în eroare, vom sfârși de multe ori prin a apuca pe sens interzis.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video