Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod.
Apocalipsa 14:6
Ziua judecății se apropie repede. Isus, Marele nostru Preot își îndeplinește la această oră slujba Sa de curățire din sanctuarul din ceruri. Noi, poporul Său, așteptăm ceasul când El va pune jos sceptrul Său și va zice: Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12).
Pe tot parcursul istoriei regiunilor tropicale ale globului, a fi mâncat de crocodili este considerat ca o împlinire a unui blestem dumnezeiesc. În mentalitatea generală, persoana care moare în acest fel nu va mai avea nici o speranță de viață veșnică. Un astfel de om nu mai poate fi nici înviat și nici salvat într-un alt mod. Iată un caz uimitor întâmplat în Africa de Est cu mai mulți ani în urmă.
Lutembe era un crocodil oarecum domesticit care trăia în Lacul Victoria, în apropiere de localitatea Entebbe din Uganda, în anii 1920 și 1930. Am zis „oarecum domesticit” pentru că după câte știm, crocodilii nu pot fi îmblânziți pe deplin. Acest crocodil faimos, asemenea multor crocodili mari, se delecta din când în când devorând câte o persoană. Dar Lutembe era considerat un judecător sacru care mânca numai oameni vinovați de fapte rele. Cu cât faima lui se răspândea mai mult, cu atât creștea și teama cu care era privit. N-a trecut mult până când sătenii au început să aducă persoane suspectate de anumite crime ca să fie judecați de Lutembe. Dacă îi mânca, erau vinovați; dacă nu-i mânca, erau eliberați. Sentința era pronunțată de jivină.
Dar atunci când Isus va reveni ca judecător, dreptatea Lui va fi însoțită de milă. Noi toți suntem păcătoși și fiara ar vrea să ne devoreze pe toți. Dar dacă ne încredem în Isus și îi dăm voie să trăiască în inimile noastre, atunci suntem judecați prin meritele Lui. Fiara poate să scoată flăcări și fum, dar de atins nu ne va putea atinge.
