Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.
1 Tesaloniceni 5:5
Savanții care studiază peșterile se numesc speologi. Un astfel de savant era și dr. Nicholas, care a studiat greierii de peșteră din Kentucky. Timp de trei ani, Nicholas și asistenții lui au observat și înregistrat comportamentul a 3 750 de greieri de peșteră. Speologii au marcat fiecare greiere cu diferite puncte din vopsele colorate cu uscare rapidă. Peștera a fost împărțită în 12 sectoare și greierii din fiecare sector aveau marcaj de altă culoare. Și, pentru că petele de vopsea aveau totdeauna o formă ușor diferită, a fost posibil să se stabilească locul fiecărui greiere pe peretele peșterii.
Greierii de peșteră seamănă mai mult cu lăcustele decât cu greierii cu care suntem mai familiarizați. Au corp maroniu deschis și au picioarele dinapoi lungi și le folosesc pentru salturi. Cred că ar putea fi numiți foarte bine și lăcuste de peșteră. Spre deosebire de multe organisme ce trăiesc în peșteri și spre deosebire chiar de alte tipuri de greieri de peșteră, acești greieri nu sunt orbi. Explicația constă în faptul că nu-și petrec tot timpul în peșteră. Aceasta a fost descoperirea pe care a făcut-o dr. Nicholas.
În fiecare seară când temperatura de afară era peste zero și umiditatea era peste 85%, o treime își părăseau locurile lor din peșteră și ieșeau afară ca să se hrănească. Ei se întorceau acasă înainte de răsăritul zorilor cu burta plină și așteptau două zile până ce celelalte două treimi își făceau ieșirea la rândul lor – în fiecare noapte câte o treime. Dar chiar dacă ieșeau din peșteră, ieșeau în timpul nopții când lumina era cea mai slabă. Acești greieri, care sunt viețuitoare ale întunericului nopții, își iau hrana din plante care obțin viața lor de la soare, în timpul zilei.
Există milioane de copii ai lui Dumnezeu care locuiesc în peșteri spirituale. Să lăsăm ca Isus să-i lumineze și pe ei prin noi, pentru ca și ei să devină fii ai luminii.
