Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine!” Matei 19:14
Când era pe pământ, Isus a avut grijă de copii. Unii adulţi au încercat să-i ţină departe de El, crezând că nu sunt importanţi sau că L-ar putea deranja pe învăţător. Dar Isus avea un loc special în inimă destinat copiilor. Adora să petreacă timp cu ei. Ca părinţi, cred că Isus ne pune să facem acelaşi lucru. Copiii sunt copii doar o dată în viaţă. Este important să petrecem timp cu ei, indiferent câte proiecte ne solicită atenţia.
Când copiii noştri erau mai mici, după nişte discuţii am decis să ne punem deoparte o zi pe săptămână pentru a petrece timp cu familia. În acea zi nu răspundeam la telefoane şi nu plănuiam nimic cu alte persoane. În schimb, făceam lucruri doar noi patru. Copiilor noştri le-a plăcut mult. Numărau zilele până la următoarea „zi de familie”, care a adus în familia noastră o unitate de care nu ne-am fi putut bucura altfel. Dacă şi tu îţi doreşti să începi să pui deoparte o zi de familie, iată câteva idei care să-ţi pună planurile pe picioare:
– Trasează un cerc imaginar în jurul casei tale cu locuri în care să se ajungă în maximum două ore şi caută să afli ce activităţi pot fi făcute în acea arie.
– Caută ca micile excursii să nu coste prea mult, altfel vei renunţa rapid la această zi specială, din cauza finanţelor. Nu uita că unele muzee pot avea reduceri sau chiar o zi de intrare liberă în fiecare lună.
– Păstraţi simplitatea zilei, ca să nu fie nevoie de prea mult timp pentru pregătiri.
– Lăsaţi ca fiecare membru al familiei să aibă o contribuţie în ceea ce plănuiţi să faceţi.
Am fost la plajă, pe lac, la grădina zoologică – abonamentele anuale reduc costurile destul de mult. Am avut picnicul în parc şi am mâncat propria mâncare din coşul de picnic, iarna, în zona cu restaurante a mallului. Am ieşit la plimbare, la fotbal şi la bowling sau la îngheţată. Dar ne place şi să facem lucruri simple, precum jocurile de masă, cititul cu voce tare în hamac sau vizionatul unui film împreună, în timp ce molfaim popcorn. Nu contează prea mult ce faceţi, atâta timp cât este ceva ce include întreaga familie. Începeţi să plănuiţi ziua de familie din săptămâna aceasta! O să fiţi încântaţi de această realizare!
Tată, ajută-ne să alocăm timp pentru a sta cu copiii noştri şi pentru a ne bucura de darul minunat pe care ni l-ai oferit prin ei!
Jeanne Hartwell