Extenuat(ă)?

Dar cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc. Isaia 40:31

Doamne, îmi pare rău, nu pot număra până la cinci! Putem discuta despre asta? Când am aflat că sunt însărcinată cu al cincilea copil, m-am panicat. Aveam deja patru copii, toţi în program de homeschooling. Casa era plină de forfotă, energie, pălăvrăgeli şi tachinări. În timp ce jonglam cu temele, cu făcutul mâncării, cu întreţinutul casei şi lecţiile de pian, nu simţeam deloc binevenită o a cincea sarcină. Ce avea Dumnezeu în minte? Ca să fii părinte e necesară muncă serioasă, aş fi vrut ca El să mă fi consultat şi pe mine.

Astenia şi greţurile m-au chinuit. În fiecare dimineaţă le împărţeam celorlalţi sarcinile, apoi mă
afundam în cel mai apropiat fotoliu, încercând să nu mă gândesc la burta mea. Noaptea mă prăbuşeam în pat în jurul orei 10 şi dormeam până dimineaţa următoare, pe la 8-9. Chiar şi după atât de mult somn, tânjeam să mă odihnesc după doar o oră de stat în picioare. Sufletul meu striga la Dumnezeu cu disperare, iar uneori cu furie. Ce-mi faci, Doamne?

Şi mi-am primit răspunsul. Într-o săptămână, la biserică, instructorul, care se întâmpla să fie şi soţul meu, a prezentat Isaia capitolul 40. Lacrimile îmi ardeau ochii în timp ce îl ascultam cum vorbea despre slăbiciunea umană. Noi nu putem înfrunta niciodată viaţa de unii singuri. Dumnezeu poate şi va regenera puterile noastre slabe atunci când ne punem încrederea în El. Tatăl ne poate oferi în fiecare moment ceea ce avem nevoie pentru următorul şi următorul pas. El nu ne oferă putere pentru impasurile din viitor decât atunci când vine momentul. Câteva zile mai târziu, acelaşi verset a apărut într-una din lecţiile copiilor. Dumnezeu îşi făcuse auzit mesajul.

Cunoşteam acest verset dinainte să îl aud în aceste ocazii. Puteam să-l citez, dar îmi ieşea din gură fără să mă impresioneze. Această nouă sarcină mi-a creat nevoia disperată de a înseta după ceva mai mult decât aveam. Am învăţat să-L caut pe Dumnezeu în momente de slăbiciune şi am simţit cum El mi-a oferit putere în fiecare zi.

Când, în sfârşit, am născut un băieţel scump, ştiam că Dumnezeu poate şi îmi va da putere să cresc încă un copil în familia mea. Chiar dacă nu s-a întâmplat prin puterea mea, Dumnezeu îmi poate oferi oricâtă putere aş avea nevoie.

Doamne, Îţi mulţumesc că m-ai învăţat cât de mult depind de Tine!


Cynthia L. Simmons

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video