Iertare

Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Coloseni 3:13

Copiii încăpăţânaţi reprezintă încercări pe care efectiv nu le poţi găsi nicăieri altundeva. Cum disciplinezi o fetiţă de patru ani care îşi pedepseşte constant fratele mai mic pentru subminarea poziţiei ei de singura beneficiară a atenţiei în familia noastră? Rivalitatea continuă între fraţi poate scăpa foarte uşor de sub control şi nu este întotdeauna simplu să gestionezi aceste situaţii încărcate de emoţii. Depun eforturi să îmi dau seama ce e de făcut, dar, neştiind toate răspunsurile, am înţeles importanţa de a aduce fiecare situaţie înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune.

Într-o zi se întâmplaseră atât de multe, încât eram aproape de limită. Ea era aproape la fel de supărată ca mine şi ştiam că, dacă făceam sau ziceam ceva în acel moment, voi regreta mai târziu. Am respirat adânc şi am trimis-o în camera ei, spunându-i că poate veni jos atunci când s-a calmat.

M-am afundat în canapea, mi-am luat câteva momente pentru a-mi linişti nervii tociţi, apoi m-am plecat în rugăciune înaintea Aceluia care avea toate răspunsurile de care aveam nevoie.

„Ce ar trebui să fac, Tată?” am întrebat, aproape în lacrimi. „Cum să gestionez această situaţie?”

O pace adâncă a venit peste mine în timp ce mă rugam. Răspunsul, când a venit, era profund în simplitatea lui: Iart-o.

Când a coborât scările, 15 minute mai târziu, am aşezat-o lângă mine pe canapea şi am discutat ce se întâmplase.

„Draga mea”, am spus, „ce i-ai făcut fratelui tău a fost ceva rău. Isus vrea ca noi să îi tratăm pe toţi cu bunătate, indiferent cât de mult ne enervează; şi de asemenea vrea să ne iertăm unii pe alţii atunci când greşim. Vreau să ştii că Isus te iartă, şi eu, la fel.”

În privire i se citea că nu îi venea să creadă. Acel singur act de iertare era o lecţie mai mare pentru ea decât orice altă pedeapsă.

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru lecţiile Tale de iertare! Ajută-ne să semănăm mai mult cu Tine, înceţi la mânie şi grăbiţi la iertare!

Carey Pearson

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor