Dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei rodul dătător de pace al neprihănirii. Evrei 12:10,11
„Aaron! Nu-i mai lua jucăriile prietenului tău!” Mi-am dus mâna la frunte. Aaron, un copil încăpăţânat de doi anişori din grupa mea de grădiniţă, fusese pedepsit în nenumărate rânduri pentru că fura lucrurile celorlalţi copii. „Ştii ce se întâmplă când iei jucăriile altora!” L-am luat şi l-am dus în zona denumită „timpul de gândire”, apoi i-am explicat încă o dată de ce mergea acolo, izolat, să mai ia o gură de aer.
De ce nu eşti cuminte? m-am întrebat în sinea mea, în timp ce îmi strângeam mai tare părul prins în coadă la spate. Nu înţelegi cât de mult te-ai putea distra?
În propria viaţă spirituală, nici eu nu aveam parte de prea multă distracţie. Domnul îmi cerea să înghit o hrană amară: să cer iertare de la mulţi, să le ofer iertare multora, să renunţ la obiceiurile proaste şi să mă las de plăceri vechi. Unde era acea viaţă îmbelşugată despre care tot continuam să aud? Este adevărat, Dumnezeu mă scosese dintr-o perioadă dificilă de şomaj şi depresie, dar viaţa mea încă îmi părea trăită la jumătate din capacitate. Nicidecum nu era călătoria îmbelşugată descrisă în Scripturi.
L-am urmărit pe Aaron zvârcolindu-se, apoi m-am uitat prin încăperea gălăgioasă. Cuburi de construit. Păpuşi pentru jocuri imaginare. Cremă de ras pentru stimulare senzorială. Tu nu mă laşi să-ţi arăt decât latura mea care te disciplinează, Aaron. Dar mai am încă foarte multe să-ţi arăt, dacă pur şi simplu trecem peste „timpul de gândire”.
Scoţându-l pe Aaron din zona de pedeapsă şi trimiţându-l să se joace, m-am întrebat dacă nu cumva era ceva ce învăţătorul ceresc voia să-mi transmită mie. Oare nevoia mea de disciplină îl împiedica să-mi arate aspectele ludice din natura Sa? Poate că trebuia să învăţ ascultarea înainte de toate acestea.
În celălalt colţ al sălii, Aaron a luat un aspirator de jucărie pe care nu-l folosea nimeni. M-am îndreptat de spate şi am zâmbit. Dacă există speranţă pentru Aaron, există speranţă şi pentru mine. Am realizat că Dumnezeu mă pregătea pentru marea „joacă” ce avea să urmeze.
Tată, chiar dacă am crescut, sunt încă copilul Tău. Îţi cer o atitudine adecvată pentru a-Ţi accepta corecţia şi mă rog pentru ceea ce ai plănuit pentru mine.
Jaclyn S. Miller
