Ascultare versus supunere

Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce pe cei care au trecut prin şcoala ei rodul dătător de pace al neprihănirii. Evrei 12:11

De câte ori te-ai auzit spunându-le copiilor tăi: „Chiar nu mă asculţi”?

Noi, părinţii, tindem să o spunem des. Adevărul este că ei ne ascultă, ne aud. Ceea ce nu fac este să se supună. Ascultarea şi supunerea sunt două lucruri diferite.

Într-o zi, copilul nostru mijlociu, în vârstă de şase ani, a pus o scândură de 30 de centimetri pe trotuarul nostru. Lângă ea a pus o doză de băutură carbogazoasă găsită în garaj. Apoi a plasat o piatră mare lângă ea. În timp ce vorbeam cu o vecină în zona garajului, îl vedeam cu coada ochiului pe fiul meu. L-am urmărit cum îşi manevra metodic comorile în timp ce încerca să creeze ceva nou din ele. Prinsă în vorbă cu vecina, nu eram în totalitate sigură de ce făcea. Parcă îl văzusem cum s-a aplecat, a pus lemnul peste doză, în echilibru, apoi a pus piatra la celălalt capăt al scândurii.

M-a trecut un fior până în măduva oaselor – un accident era gata să se întâmple. Am întrerupt-o pe vecină la timp pentru a vedea piciorul băieţelului meu în aer îndreptându-se spre scândură.

De același autor

„Nu, băiete, nu!” am strigat. S-a uitat la mine, apoi în jos. „Nu călca pe scândură!” am continuat, „o să te…” Următorul lucru pe care l-am auzit a fost un „trosc”! Piciorul lui a apăsat pe celălalt capăt al scândurii, proiectându-i piatra direct în frunte. A căzut şi a început să urle în timp ce pe fruntea lui mică şi delicată îşi făcea apariţia un cucui cât un ou de mare.

Acel cucui a fost o consecinţă destul de consistentă pentru acea zi. Nu eram nevoită să îl mai disciplinez pentru că nu „ascultase” de mine. Mi-a spus mai târziu în acea seară că mă auzise. Însă nu s-a supus. Mintea lui nu putea să înregistreze ceva de care el nu voia să asculte.

„Nu, copilul meu, nu face aşa ceva! O să suferi!” Iată ce ne spune Salvatorul nostru, dar mintea noastră totuşi nu înregistrează ceva ce noi nu suntem pregătiţi să auzim. Consecinţele naturale par a fi uneori ca mâna grea a disciplinei, dar cu siguranţă este cea mai bună înăsură de disciplină pe care o pot folosi părinţii pentru a-şi arăta dragostea cea mai profundă pentru copiii lor.

O, Doamne, dă-mi o inimă dornică de ascultare şi supunere! Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti!

Kellie Frazier

Comentariile sunt închise

Devotionale Audio

Ascultare versus supunere - Devotional familie. O, Doamne, dă-mi o inimă dornică de ascultare şi supunere! Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti! pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.