Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia. Proverbele 15:1
„Nu faci ce ţi-am spus să faci! La treabă! ACUM!” Cuvintele se rostogoleau din gura mea. „Urăsc vinerile!” mi-am zis. „Copiilor le ia prea mult să-şi termine treaba. Sunt prea uşor distraşi. Mă simt ca o sclavagistă care îi biciuieşte toată ziua.” Biciul pe care îl foloseam era propria gură. Apoi mi-a venit altceva în minte. Ceva ce o bună prietenă mi-a împărtăşit recent.
„Părinţilor, nu vă pripiţi niciodată în vorbe. Atunci când copiii voştri greşesc, corectaţi-i, dar cuvintele voastre să fie pline de tandreţe şi de dragoste. De fiecare dată când cerţi, pierzi o oportunitate preţioasă de a da lecţii de indulgenţă şi răbdare. Lasă ca dragostea să fie trăsătura principală în corectarea greşelilor” (Ellen White, Căminul adventist, p. 440).
„Cere supunere şi nu îţi permite să le vorbeşti în mod nechibzuit copiilor tăi, pentru că manierele şi cuvintele tale sunt cartea lor cu învăţături. Ajută-i cu blândeţe şi tandreţe în această perioadă a vieţii. Lasă ca razele de soare din prezenţa ta să le lumineze inimile. Aceşti băieţi şi aceste fetiţe care cresc se simt foarte vulnerabili cu toţii, iar asprimea le poate marca toată viaţa. Fiţi vigilente, mamelor! Nu certaţi niciodată, pentru că nu ajută niciodată” (Ellen White, îndrumarea copilului, p. 216).
Să nu cerţi niciodată? Serios? Cum adică? Am crescut într-un mediu în care reproşurile erau la ordinea zilei. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi ceva rău. Am crezut că este ceva necesar. Dar acum, Domnul m-a condamnat pentru spiritul meu aspru. Să-i biciuiesc pe copiii mei prin cuvinte nu era nici frumos, nici plin de iubire. Doamne, am întrebat, care este alternativa mea?
Mai târziu, în timp ce lucram la bucătărie, l-am văzut pe băiatul meu cum merge după colţ, sigur distras de la treaba pe care trebuia să o facă. Bine, Doamne, urmează să-l cert chiar acum. Tu ce ai vrea să-i spun?
Cuvintele, când au venit, au fost dulci: „Justin, faci ce te-a pus mami să faci?” De data aceasta m-am simţit calmă, spre surprinderea amândurora.
Băiatul meu a zâmbit şi s-a întors repede ca să continue treaba. „Da, mami”, a răspuns cu bucurie.
Mulţumesc, Doamne! Modalitatea Ta este mult mai bună!
Cheryl Kronner Wiley
