Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. Psalmii 46:1
Fiica mea cea mai mare, Briana, a pierdut jumătate din prima zi de grădiniţă. Asta ai păţi şi tu dacă ai leşina pe terenul de joacă. În acea zi am primit apelul telefonic pe care niciun părinte nu îşi doreşte să-l primească. La celălalt capăt al firului, educatoarea m-a întrebat dacă Briana a mai leşinat şi altă dată. Aproape că am scăpat telefonul din mână când întrebările mi-au inundat mintea. Mulţumiţi că grădiniţa se afla efectiv la colţul străzii, am sărit în maşină şi ne-am grăbit într-acolo.
Ajungând la grădiniţă, eu, soţia mea şi fiica noastră cea mică ne-am croit imediat drum spre cabinet. Acolo se afla o versiune foarte slăbită a fetiţei energice şi isteţe pe care o lăsaserăm doar cu câteva ore înainte. Educatoarea Brianei ne-a spus că a avut o dimineaţă normală, iar, după prânz, clasa s-a dus afară în recreaţie. Chiar înainte ca pauza să se termine, Briana a mers la educatoare şi i-a spus că vrea să meargă acasă. Imediat după aceasta, a leşinat.
Cum să i se întâmple aşa ceva? m-am întrebat. Am început să-i reconstituim ziua. Briana fusese mult prea entuziasmată ca să-şi mai poată mânca micul dejun în acea dimineaţă. Cutiuţa ei de prânz plină de mâncare indica faptul că fusese mult prea încântată ca să mai poată mânca şi la prânz. În prima ei zi de grădiniţă probabil că se simţise copleşită şi emoţionată. Atunci când corpul ei nu a mai putut suporta, ea a observat că nu mai are putere. Mi-am luat micuţa şi m-am străduit să-mi reţin lacrimile în timp ce o duceam la maşină şi apoi la cabinetul medical. În momentele ei de slăbiciune maximă, trebuia să se bazeze pe puterea mea. Spre bucuria noastră, în toate zilele care au urmat, nu a mai apărut nicio problemă la Briana. Nedorind să risc, încă mă rog pentru sănătatea şi siguranţa ei în fiecare zi înainte de şcoală.
Acest incident îmi reaminteşte de propriile mele limitări. Oricât de mult aş încerca să dau impresia, nu sunt un supertată. Uneori viaţa mă copleşeşte şi devin nervos. Când puterea mă părăseşte, nu am altă soluţie decât să depind de Dumnezeu. Chiar dacă nu sunt în stare să o cer, Dumnezeu ştie când trebuie să mă poarte pe braţele Sale, aşa cum nici eu nu am nevoie de cuvinte să ştiu când trebuie să-mi port copilaşii în braţe.
Îţi mulţumesc, Doamne, că ne iei în braţe în momentele noastre de slăbiciune ca părinţi! Ajută-ne să ne încredem în puterea Ta, nu în a noastră!
Pierre Quinn
