Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele. Psalmii 139:14-16
Ai ajuns pe această lume prea devreme. La 28 de săptămâni, cântăreai aproape un kilogram. Corpul tău micuţ încăpea perfect în mâna tatălui tău, iar plânsul tău se asemăna cu acela al unui pisoi. M-am bucurat nespus atunci când asistenta a spus că te pot lua din incubator pentru a te ţine în braţe. Aveai aproape 24 de ore.
M-am uitat la tubul nazal care te hrănea şi am şoptit: „Îmi pare rău!” Vina mă copleşea. Te-am lăsat baltă în momentul când erai cea mai vulnerabilă. Corpul meu nu a fost capabil să te ţină până la termen.
Eram mama ta şi te-am dezamăgit chiar dinainte de a te naşte. Chiar dacă aveai zece degete la mâini şi la picioare, ai fost înregistrată ca avort. Cum te va afecta această traumă? Voi continua să-mi cer iertare pentru totdeauna? Eram foarte conştientă de fragilitatea ta. Cum mă voi putea revanşa vreodată faţă de tine? Totuşi tu păreai mulţumită în mâinile mele.
Te-am adus acasă la şase săptămâni. Cântăreai un kilogram şi jumătate. Surioara ta mai mare de-abia aştepta să te vadă. Era aşa un copil fără griji şi plin de energie! Te-ai putea simţi la fel de liberă ca ea? Sau vei fi trasă înapoi deoarece corpul meu te-a lăsat baltă? Te-am îmbrăcat cu haine de păpuşi timp de şase luni. Tu erai păpuşa noastră dragă.
Pentru următorii trei ani am refuzat să plâng. Nu-mi dădeam voie să mă comport ca o persoană reală. Dacă cedez şi devin vulnerabilă, se va rupe ceva şi în interiorul tău? Eram hotărâtă să fiu puternică pentru tine. Indiferent de cost.
Ziua în care ai mers la grădiniţă a fost foarte fericită! Ştiam că vei fi bine. Nu aveai nicio incapacitate ascunsă care să te tragă înapoi. Aceea a fost, în final, prima zi în care mi-am permis să plâng. Prin lacrimi m-am eliberat de anii de remuşcări pe care îi îndurasem. Puteam zâmbi din nou.
Corpul tău a crescut puternic şi perfect. Nu mai erai fragilă, te zbenguiai cu bucurie şi erai încrezătoare. Ai păşit pe scenă şi ţi-ai revendicat locul în lume. Chiar dacă nu ştii, mi-ai oferit cel mai dulce dar: iertarea.
Inima mea se revarsă!
Debby Botes
