V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea. Ioan 16:33
Nichole şi Greg s-au căsătorit de tineri. Erau doi tineri profesionişti care lucrau mult şi călătoreau adesea. Să aibă copii nu era ceva în atenţia lor. După şapte ani au decis că era momentul potrivit pentru a avea copii. Au fost în al nouălea cer când Nichole a rămas imediat însărcinată. Erau pregătiţi să fie părinţi. Dar la sfârşitul primului trimestru, Nichole a suferit un avort spontan. Au fost devastaţi şi s-au chinuit să afle de ce. Au luat-o mai uşor; încă erau tineri şi sănătoşi. Credinţa lor era puternică. Atunci unde au greşit?
Doctorul i-a sfătuit să mai aştepte un an înainte să încerce din nou. Aşa au şi făcut, iar când Nichole a rămas însărcinată pentru a doua oară, erau încântaţi, dar şi stresaţi. La cinci luni de sarcină, ea a născut un făt mort. Nu erau siguri că vor putea trece peste acest munte de durere, aşa că s-au hotărât să nu mai încerce să aibă un copil niciodată. Au trecut câţiva ani, iar vieţile lor începeau să se refacă. Puteau înţelege cum Dumnezeu lucra în viaţa lor şi începeau să se vindece după pierderea avută. Suferinţa lor sufletească i-a ajutat să se apropie mai mult unul de altul şi de Dumnezeu.
Într-un mod destul de neaşteptat, Nicole a aflat că era însărcinată – din nou. Au fost mai mult decât speriaţi. Toate amintirile cu pierderea celor doi bebeluşi le inundau mintea. Durerea emoţională era aproape de nesuportat. Dar sincronizarea lui Dumnezeu era perfectă. Se stabilizaseră la locurile de muncă şi nu mai călătoreau atât de mult; relaţia lor cu Dumnezeu se consolidase. La opt luni, prietena mea a dat naştere unui băieţel şi unei fetiţe, ambii sănătoşi. Pe fetiţă au numit-o Iaasiel, „făcută de Dumnezeu,” iar pe băieţel l-au numit Ionatan, „dăruit de Dumnezeu”. Erau dublu binecuvântaţi!
Uneori, Dumnezeu este tăcut când ne rugăm. Suntem lăsaţi să ne întrebăm de ce tragediile ne sfâşie. Suferinţa există nu neapărat pentru că am făcut noi ceva greşit, ci pur şi simplu pentru că trăim într-o lume distrusă. În aceste momente avem nevoie să ne agăţăm de Cuvânt: „Harul Meu [vă] este de ajuns” (2 Corinteni 12:9).
Tată, în ciuda durerii pe care o simţim, îţi mulţumim că ne reaminteşti că Dumnezeu acţionează întotdeauna la timpul potrivit, iar harul Tău ne este de ajuns!
Z. Kathy Cameron
