Indicatoarele

Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul şi să nu se închidă groapa peste mine. Psalmii 69:15

Valurile s-au izbit de noi, rostogolindu-ne în adâncimile lor spumoase. Ne-am înfipt picioarele puternic în nisip şi am luat o gură rapidă de aer înainte ca următorul val să ajungă la noi. Am înghiţit o gură mare de aer şi m-am aruncat în sus spre următorul val.

„Ce distractiv e!” am strigat în spatele soţului meu, care se lupta să stea drept. „Ţi-am spus eu!” a reuşit să îngaime el, înainte ca următorul val să se izbească de el. Fiul nostru zâmbea, plutind pe valuri în vesta lui de salvare. Săream prin valuri în apele reci ale lacului Michigan. În timp ce alţii aleseseră să stea la bronzat, noi ne-am îndreptat direct spre apă.

Plaja aceasta avea curenţi puternici, aşa că ne-am pregătit mai din timp, plasându-ne prosopul de plajă pe o moviliţă departe de locul unde începeau să acţioneze curenţii – un indicator care să ne protejeze de puterea lor. Atâta timp cât ne asiguram că nu ne îndepărtăm prea mult de indicator, ne puteam bucura de apă fără să cădem pradă pericolelor sale.

După un picnic sub umbrela noastră de plajă, am plonjat înapoi în apă, uitând de semnul nostru, în graba spre distracţie. Patru valuri gigantice ne-au împins sub apă, iar de data aceasta fundul nisipos al lacului dispăruse.

„Nu te panica”, a spus băiatul meu. Uitându-mă în jur, l-am văzut plutind în siguranţă lângă soţul meu, care, la fel ca mine, se lupta în strânsoarea valurilor. Reuşind să-şi revină în echilibru, a strigat după ajutor, dar valurile care ne loveau i-au înghiţit vocea. Ne aflam în pericolul de a ne îneca.

„Doamne, salvează-ne, Te rugăm!” am implorat de sub apă.

Apoi am simţit o forţă puternică ce ne-a împins şi, la scurt timp, senzaţia nisipului între degetele de la picioare. M-am târât afară din apă în timp ce soţul meu îl împingea pe fiul nostru în direcţia plajei. Ne-am prăbuşit de epuizare, apoi ne-am rugat cu mulţumire Domnului. Aproape că ne-am înecat pentru că uitaserăm de indicatorul nostru.

Doamne, Tu ai plasat un indicator pentru a Te urma. Ajută-ne să nu ne pierdem calea luându-ne ochii de la Cuvântul Tău, pentru că acesta este o hartă pentru vieţile noastre, în timp ce ne educăm copiii!

Kimberley Tagert-Paul

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor