Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. Psalmul 91:11
În timpul uneia dintre cele mai crunte ierni pe care le-am trăit în Maryland, a început să ningă şi nu s-a oprit până ce 30 de centimetri de materie albă a îmbrăcat pământul. Maşinile de deszăpezit erau ocupate încercând să menţină şoselele curate, iar grămezile de zăpadă creşteau de-a lungul drumurilor. Priveam cu uimire cum munţii creşteau tot mai mari.
Într-o seară, fiica mea avea de făcut o vizită la observatorul astronomic pentru a privi planetele printr-un telescop. Se presupunea a fi noaptea perfectă pentru a vedea stele. Informaţiile meteo de la radio spuneau că şoselele erau curate, dar călătorii erau avertizaţi să fie atenţi la polei. Îmi displăcea să conduc noaptea chiar şi când vremea era bună, iar acum, pe deasupra, eram şi însărcinată. Nu era altceva de făcut decât să ne echipăm cu căciuli, mănuşi, geci, fulare şi cizme. Era congelator afară, iar noi voiam să ne fie cald. Ne-am urcat în maşină şi am condus cu atenţie până la observator.
După ce am privit măreaţa panoramă a cerurilor pe timp de noapte, ne-am îmbarcat pentru a ne întoarce acasă. La mai puţin de jumătate de kilometru de casă, în timp ce conduceam la vale, am dat de o bucată de polei. Maşina a derapat, iar eu mă aşteptam să ne prăbuşim în întuneric. Dar am reuşit să ne oprim scârţâind. După ce am şoptit o rugăciune de mulţumire, ne-am uitat pe geamuri şi, spre uimirea noastră, ne împotmoliserăm în unul dintre munţii de zăpadă de pe marginea drumului. Portierele nu se clinteau. Eram destul de aproape pentru a ajunge pe jos acasă, dar nu puteam ieşi din maşină.
Ne-am uitat şi chiar atunci am văzut un om care mergea pe drum. Nu avea haină sau mănuşi, dar avea o lopată. S-a îndreptat spre maşina noastră şi a exclamat: „Trebuie să ieşiţi de acolo! Altă maşină ar putea veni şi ar putea aluneca exact peste voi.” Această ameninţare nici măcar nu-mi trecuse prin minte.
A început să ne dezgroape din zăpadă. Se mişca aşa de repede încât părea că are o lopată mecanică. Apoi a zis: „Când vă spun că e liber, plecaţi!” I-am mulţumit şi, când ne-a anunţat că putem pleca, am ieşit din zăpadă aşa de uşor ca şi cum nu fuseserăm niciodată blocate. Ne-am întors capul să-i facem cu mâna, dar nu mai era.
Doamne, Tu eşti întotdeauna aici! Îţi mulţumesc că ne trimiţi îngerii Tăi în momente de nevoie!
Edwina Grice Neely
