Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii. Galateni 6:4
Bine, recunosc: vreau să fiu o supermamă. Dar întotdeauna apare acea mamă care pare să se descurce mai bine decât mine.
O cunoşti. Casa ei e impecabilă. Copiii ei au nişte maniere incredibile. Ştiu alfabetul de la doi ani. Oferă felicitări făcute manual. Mama lor ia notiţe în fiecare săptămână şi predă la grădiniţa bisericii. Părul ei arată de parcă tocmai a ieşit dintr-un salon de înfrumuseţare.
Şi, bineînţeles, la momentele de citit poveşti la bibliotecă, ea este cea care îmi semnalează, din nou, faptul că mi-am lua tricoul pe dos.
Este copleşitor. Mă întreb dacă voi putea fi vreodată la nivelul tuturor aşteptărilor. Aşa că urmez cursuri de parenting cu speranţa că mă voi descurca din ce în ce mai bine. Dar acum mă compar cu instructorul. Şi încă o dată mă simt un eşec total.
„Angela”, m-a consolat recent o prietenă, „ştii că femeia din Proverbele 31 nu le facea pe toate într-o zi? Acel capitol constituie o listă cu reuşitele pe care le-a avut de-a lungul timpului. Pe ce verset ai nevoie să te concentrezi azi? Ce te îndeamnă Dumnezeu să faci chiar acum?” Să recunoaştem! Nu voi ajunge niciodată să fiu o supermamă. Întotdeauna va exista acea mamă care pare că face lucrurile mai bine decât mine. Dar pot încă să fiu o mamă super.
Mă pot concentra pe punctele mele forte şi pot aprecia misiunea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu mie. Poate că nu este impecabilă casa mea, dar copiii mei ştiu că pentru mine este mult mai important să petrec timp cu ei decât să mă ocup de obiectele pe care le avem. Fac nişte petreceri-surpriză minunate, fac cele mai multe fotografii la evenimentele sportive şi personalizez pentru copiii mei versurile unor cântece renumite. Aceasta sunt chemată să fac. Şi, uite, dacă se întâmplăsă-mi iau bluza pe dos din nou, pur şi simplu vom face un prilej de haz din asta.
Acestea sunt lucrurile la care mă pricep. Aceasta este satisfacţia pe care Dumnezeu doreşte să o găsesc.
Doamne, ajută-mă să mă abţin și să nu mă compar cu alţii! Îţi mulţumesc pentru calităţile pe care mi le-ai dat şi pentru misiunea pe care ai pregătit-o pentru mine! îmi voi da silinţa, astfel încât să trăiesc o viaţă plină de satisfacţie.
Angela Ruth Strong