Nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 8:39
Înainte să devin mamă nu aveam nicio idee despre genul de dragoste pe care o voi avea pentru copilul meu. Când i-am văzut feţişoara pentru prima dată, inima m-a durut cu o intensitate necunoscută de mine înainte, până am crezut că va erupe. Pe măsură ce copilul a crescut, deşi au fost momente când am crezut că-mi este imposibil să-l iubesc mai mult, totuşi am simţit cum dragostea mea pentru el creştea cu fiecare zi care trecea.
Savuram sunetele gânguritului lui, stăteam să îi memorez contururile feţei cu orele şi petreceam cantităţi impresionante de timp încercând să-l fac să zâmbească. Entuziasmată, seara îi împărtăşeam soţului meu fiecare mişcare sau sunet nou, iar în multe nopţi ne întreceam până la camera lui pentru a-i săruta faţa drăgălaşă şi a-l privi cum doarme. Era şi continuă să fie lumea mea.
Devenind părinte, pot acum înţelege dragostea lui Dumnezeu pentru mine în moduri pe care nu mi le-aş fi putut imagina. Eu sunt copilul lui Dumnezeu. El mă iubeşte mai mult decât mi-aş putea imagina. El mă urmăreşte cu încântare şi mă îndrumă cu blândeţe şi mă pregăteşte. În Romani 8:38,39 scrie că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Niciodată. Este complet necondiţionată. Chiar dacă am ştiut dintotdeauna că am un Dumnezeu care mă iubeşte, nu mi-am închipuit niciodată că dragostea Lui se aseamănă cu cea a unui părinte, deoarece nu mai simţisem niciodată pe propria piele dragostea necondiţionată a unui părinte.
Nu mi L-am imaginat niciodată pe Dumnezeu încântat de prezenţa mea, zâmbindu-mi şi cu inima crescându-I de dragostea şi mândria pe care mi le purta. Faptul de a-L vedea pe Dumnezeu în acest fel mi-a schimbat întreaga perspectivă cu privire la El. Acum ştiu că, atunci când mă instruieşte şi mă disciplinează, o face din marea dragoste pe care mi-o poartă: dragostea unui tată. Iubirea Lui este adâncă şi largă şi nu poate fi nimicită de nimic, nici de îngeri, nici de demoni sau de puteri pământeşti, de înălţime sau de adâncime. Sunt un copil îndrăgit de Dumnezeu. El Se entuziasmează împreună cu mine, plânge cu mine. Se îngrijeşte de lucrurile neînsemnate din viaţa mea. Mă iubeşte mai mult decât pot înţelege. Ce Dumnezeu! Ce tată!
Doamne, Îţi mulţumesc că mi-ai oferit privilegiul şi darul de a fi părinte! Acum pot înţelege mai bine dragostea mare pe care mi-o porţi.
Jenny Trubey
