Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! Psalmii 118:24
Greg s-a născut în anul 1957, iar fiica noastră, Gail, s-a născut în 1959. Se întâmpla înaintea apariţiei scutecelor de unică folosinţă, aşa că înainte să spălăm scutecele trebuia să le clătim. Chiar dacă nu trebuia să o fac prea des, uram această activitate şi îmi amintesc că spuneam: „O să fiu foarte fericit când copiii n-o să mai aibă nevoie de scutece.” Şi apoi îmi ziceam: „O să fiu foarte fericit când o să meargă în picioare şi o să mănânce singuri.” Apoi am mai fost binecuvântat cu încă trei copii frumoşi, Curt, Rob şi Chris.
Cu cinci copii activi în casă, existau momente când eram obosiţi şi voiam să ne odihnim, dar întotdeauna era cineva care avea nevoie de atenţie. Atunci mă gândeam: „O să fie mult mai uşor când o să fie la grădiniţă.” Şi, bineînţeles, toţi au ajuns la grădiniţă. Apoi a mai fost acel moment dulce-amar când fiecare începea clasa întâi. Pe atunci nu ne opream să preţuim fiecare zi, pentru că întotdeauna existau destule zile viitoare. Viaţa era aglomerată, iar ei au plecat la liceu, la facultate şi s-au căsătorit. Şi nu ne-am oprit să ne bucurăm de fiecare zi, pentru că întotdeauna existau destule zile viitoare.
Apoi au început să ne aducă acasă nepoţi. Jamie, Jenny, Jason, Jody, Tana, Lynee, Michael, Ben, Cody şi alţii. Chiar dacă soţia mea, Pat, adoră bebeluşii, eu îi prefer pe copii atunci când pot păşi, vorbi, călări cai şi merge pe bicicletă. Aşa că am zis: „O să fiu foarte fericit când o să poată conduce tractorul şi se vor putea juca în hambar. O să le spun poveşti şi o să îi învăţ multe lucruri.” Iar ei au crescut şi chiar ne-am distrat făcând aceste lucruri. Apoi s-au dus.
Au crescut şi au plecat la facultate şi s-au căsătorit, iar acum ei îşi aduc bebeluşii să ne vadă. Sunt cu toţii adorabili, activi şi dificili uneori. Şi ar putea fi uşor pentru părinţii lor să spună: „Vom fi foarte fericiţi când…” Dar, dacă seamănă cu mine, va veni o zi în care vor spune: „îmi doresc să-i fi ţinut în braţe şi să-i fi mângâiat şi pupat până când toate durerile să le treacă.” Dar acest lucru nu va mai fi posibil, deoarece ei au crescut, iar acele zile vor fi doar o amintire.
Nu vreau să spăl din nou scutece, dar aş spăla bucuros dacă mi-aş putea ţine din nou în braţe copiii sau nepoţii. Aş fi mult mai prezent în fiecare moment şi aş preţui fiecare zi, orice ar aduce ea, fiind conştient că nu vor mai fi multe zile.
Îţi mulţumesc pentru această zi, Tată! Mi-ai oferit-o şi Îţi sunt recunoscător!
Neal J. Vander Waal
