Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava. Efeseni 3:20
Maşina noastră cea veche avea aproape 300 000 de kilometri la bord şi începea să-şi arate vârsta. Încălzirea nu mai funcţiona şi trebuia să ne învelim cei trei copii în pături pentru a le fi cald în timpul iernilor reci din Michigan. Instalaţia de dezaburire era şi ea stricată şi, în timp ce soţul meu conducea, eu raclam gheaţa de pe geamuri ca să poată vedea drumul. Nu ieşeam prea des, dar participam cu credincioşie la întâlnirile de rugăciune de miercuri seara şi la serviciile divine din Sabat.
Într-o zi, soţul meu se ruga: „Doamne, dacă ai putea să-mi dai destui bani pentru a repara această maşină, aş putea-o face ca nouă.” Plănuia să meargă la cimitirul de maşini să cârpească tavanul dărăpănat şi încălzitorul defect. A trecut un an fără niciun ban sau timp la orizont.
În vara următoare, soţul meu şi-a luat o slujbă în plus, aceea de a fi recenzor. Într-o zi însorită a mers la o casă amplasată într-o livadă de pomi fructiferi. A bătut la uşă, iar o femeie în vârstă i-a deschis şi l-a invitat înăuntru. Ea avea muncitori care locuiau în nişte căsuţe de pe proprietatea ei. I-a explicat că trebuia să meargă la administrator pentru a vedea registrele contabile. Când s-a întors soţul meu, ea aşezase o ladă cu mere în maşina lui. A fost foarte recunoscător pentru gestul frumos, iar ea l-a invitat să revină împreună cu familia.
Am mers să o vizităm de multe ori. El cânta la pian, iar noi cântam şi ne rugam cu ea. De multe ori înainte de a pleca ne înmâna un plic cu ceva bani în el. Eram foarte recunoscători. Timpul a trecut, iar toamna rumenă începea din nou să se aştearnă. Maşina încă nu fusese reparată. Într-o seară, această doamnă deosebită ne-a sunat şi ne-a cerut să trecem pe la ea. Ne-am urcat copiii în maşină, iar atunci când am ajuns ne-a rugat să o îngrămădim şi pe ea lângă ei. Ne-a condus printre livezile cu pomi fructiferi până la un târg auto. Odată ajunşi acolo, ne-a arătat o maşină nou-nouţă, marca Buick LeSabre, şi ne-a spus să ne urcăm în ea. Scaunele pluşate erau foarte plăcute la atingere. Apoi a dus mâna la poşetă şi a scos un cec. A zis: „Dacă vă place maşina, e a voastră!” Nu am ezitat să o acceptăm.
Când ne-am reamintit de rugăciunea soţului meu, ne-am gândit că Dumnezeu trebuie să fi zâmbit când a auzit-o, deoarece El avea ceva mult mai bun în minte în tot acest timp. Cât de tipic pentru El!
Doamne, ajută-mă să nu uit că Tu poţi face mai mult decât ne putem închipui.
Edwina Grice Neely
