Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul. Psalmii 128:3,4
Mi s-a părut bizar că Dumnezeu a menţionat în Cuvântul Său că fiii şi fiicele sunt o binecuvântare. De ce să afirme ceva atât de evident? Nu a avut nicio logică pentru mine până în momentul în care am avut şi eu copii. Acum înţeleg de ce. E nevoie de reamintire pentru că noi avem tendinţa de a uita. Dă-mi voie să explic.
E timpul pentru somnul de după-amiază al lui Markus, bebeluşul meu de zece luni. Frăţiorul lui de aproape trei ani, Lukas, acceptă de bunăvoie să stea liniştit în dormitorul lui mami şi tati. Mă aşez la computer şi dau click pe diverse bloguri de mămici. Lumea este un loc fericit. Printre clickuri şi gânduri despre lucruri maternale, am observat că Lukas nu se mai auzea cântând. Trebuie să fi adormit, mă gândesc în timp ce dau click pe următorul link. Această pace şi linişte este extraordinară. Click. Mă mir că Lukas a adormit. Click. Rareori mai doarme ziua. Click. Trebuie să fi fost obosit. Click. Îmi lipsesc aceste momente de pace şi linişte. Click. Ar trebui să mă duc să văd dacă chiar doarme. Click. Oh, poate după încă un material online, mă duc. Click. Click. Click.
Părinţii de pretutindeni, chiar şi cei extravertiţi, pot înţelege nevoia de a petrece câteva minute singuri. Ei bine, ştii ce s-a întâmplat în continuare. Deschid uşa încet, asigurându-mă că nu-mi voi trezi copilaşul, şi sunt întâmpinată de un copil cu ochii larg deschişi, cu un zâmbet ştirb şi cu tot entuziasmul pe care doar un copilaş îl poate aduna. „Uite mamă, am cremă”, strigă el. Nu doar că e plin de cremă din creştet până-n tălpi, ci şi mobila din dormitor, aşternuturile şi podeaua sunt date cu cremă. Nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Fericirea pură care îi cuprinde toată faţa mă face să mă simt vinovată că vreau să-l zgâlţâi puţin pe ăsta micu. Suspin încet şi încerc să mă comut pe modul curăţenie.
Uite acesta este motivul pentru care e nevoie ca Dumnezeu să ne aducă aminte că băieţii şi fetele noastre sunt o binecuvântare. În momentele în care scutecele nu îşi mai ating scopul, mămăliga aterizează pe podea pentru a treia oară în aceeaşi dimineaţă şi amândoi copiii urlă deoarece unul dintre ei vrea să construiască o casă, iar celălalt vrea să o dărâme, înclini să uiţi. Dar ei sunt cu adevărat o binecuvântare.
Îţi mulţumesc, Doamne, că îmi aduci aminte de binecuvântarea care o reprezintă copiii mei! Ajută-mă să ţin minte cuvintele Tale atunci când mă confrunt cu situaţii neaşteptate!
Maike Stepanek
