Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.” Psalmii 112:1,2
Intrarea în lumea părinţilor a venit, în cazul meu, odată cu conştientizarea faptului că viaţa mea nu îmi mai aparţine. Când nou-născutul meu avea două săptămâni, mă aflam în camera de gardă conectată la un aparat de EKG. Doctorul m-a informat că suferisem un infarct uşor. Mai multe analize şi teste au arătat că aveam o arteră obstruată şi curând am fost trimisă la angioplastie.
După o săptămână de recuperare în spital, am ajuns acasă pentru a avea grijă de nou-născutul meu.
Confruntându-mă cu această problemă de sănătate concomitent cu nou-dezvoltatul instinct matern, am
învăţat rapid să nu mă stresez cu sarcinile zilnice. Tot ce reuşeam să fac în fiecare zi era maximumul a ceea ce eram în stare să fac. Uneori simpla activitate de a face un duş îmi consuma atât de multă energie, încât trebuia să mă odihnesc după aceea. Vasele şi hainele murdare trebuiau să aştepte cel mai adesea până în următoarea zi. Erau zile în care nu reuşeam să realizez nimic, dar, indiferent ce se întâmpla în fiecare zi, nevoile copilului meu primau.
Posibilitatea de a fi mamă mi-a adus foarte multă bucurie. Acea scumpă feţişoară pe care o priveam zilnic îmi binecuvânta inima. Când aveam parte de zile de amărăciune şi îmi puneam la îndoială valoarea personală, Dumnezeu îmi reamintea de misiunea extrem de specială pe care mi-o desemnase, ca părinte. Citind din Biblie, am înţeles că era datoria mea să contribui la creşterea unei generaţii evlavioase, astfel că, inclusiv prin rugăciunile pentru fiul meu şi prin achitarea de simplele sarcini zilnice necesare îngrijirii lui, eu de fapt împlineam acest lucru.
După ce bebeluşul meu a mai crescut, am avut parte de foarte multe zile de recunoştinţă pentru că îmi învăţasem lecţia de timpuriu. Deja inima mea se vindecase şi dispuneam de mai multă energie, dar orice părinte ştie totuşi că un copil mic poate semăna cu o tornadă care distruge totul prin casă. Acea micuţă tornadă însă va ajunge într-o bună zi să contribuie la ridicarea unei generaţii evlavioase.
Tată iubitor, Îţi mulţumesc pentru responsabilitatea pe care mi-ai oferit-o ca părinte! Îţi mulţumesc că m-ai învăţat că cea mai importantă parte din creşterea copiilor este instruirea lor să devină o parte din generaţia evlavioasă care îi va îndruma pe alţii să vină la Tine!
Bonnie Nyachae
