Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi te vei scula. Deuteronomul 6:6,7
Cu binoclul în mână, fiul meu vitreg, Addison, stătea liniştit pe verandă aşteptând să zărească noi specii printre prietenii noştri împănaţi. Alimentatoarele de grăunţe atârnau în pinii din zonă.
Addinson începuse să-şi dezvolte o pasiune pentru privitul păsărilor, iar eu eram încântată să împart această experienţă cu el. După câteva minute, păsările au început să cineze la rezervoarele cu mâncare. El şi-a căutat descoperirile în cartea pe care i-o oferisem şi a notat ce aflase în timpul conversaţiei noastre şoptite.
Apoi a întors binoclul pentru a se uita prin el invers. Cu un chicotit, m-a încurajat şi pe mine să fac la fel.
Curioasă să văd ce l-a fascinat şi l-a amuzat în acelaşi timp, m-am uitat.
Aveam o imagine clară, dar lentilele făceau ca obiectele să pară mult mai îndepărtate decât erau. Ştiam că puteam să fac un pas în faţă spre acel lucru pe care îl focusasem şi să-l ating, dar micul tunel prin care priveam păstra peisajul la distanţă.
Pentru mine, educaţia copiilor vitregi seamănă uneori cu privitul invers prin binoclu – văd ceva ce pare foarte îndepărtat. Addison şi părinţii lui au o conexiune pe care eu nu o voi avea niciodată cu el. Îi pot influenţa viaţa şi îl pot iubi, dar eu rămân în afara conexiunii, chiar dacă suntem apropiaţi. Pe cât de solicitantă este această dinamică, pe atât de mult privesc spre Isus pentru a-mi confirma capacitatea mea de a îndruma acest copil.
Cred că El mi-a oferit privilegiul de a mi se aplica şi mie porunca: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbele 22:6). Aş putea ajunge uşor doborâtă de sentimente de inadecvare, ştiind că eu nu sunt mama lui naturală, dar, în ciuda statutului meu parental, învăţ să mă concentrez asupra acestei responsabilităţi. Indiferent de cum mi se pare uneori această relaţie, eu şi Addison ne bucurăm de propria noastră apropiere, unică în felul ei, pe care ne-a pus-o la dispoziţie Isus.
Îţi mulţumesc, Tată, pentru oportunitatea de a-l iubi şi de a-l îndruma pe unul dintre micuţii Tăi ca şi când ar fi al meu!
Kelli Haines
