Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Filipeni 4:8
Fără îndoială, uneori este solicitant să-mi cresc fetiţa de una singură şi trebuie să recunosc că, din când în când, am lăsat YouTube-ul să facă pe dădaca în timp ce eu mă grăbeam să-mi duc la îndeplinire sarcinile. De la o vârstă fragedă totuşi, am învăţat-o că programele care conţineau violenţă sau alte activităţi nesănătoase erau complet interzise. Curious George, Leap Frog şi Octonauts au devenit câteva din desenele ei preferate şi, dacă i-aş permite, ar fi mai mult decât încântată să le vizioneze nesupravegheată cu orele.
Am observat totuşi faptul că, înainte să le dăm voie copiilor să le privească, noi nu evaluăm majoritatea desenelor realizate pe baza povestirilor biblice. Scene cu violenţă apar foarte frecvent, iar ca părinte mă înfior la gândul că unele dintre mesajele negative de care am dori să ne protejăm copiii sunt încorporate chiar în povestirile pe care le folosim să îi învăţăm despre Dumnezeu şi despre Biblie. Un prieten mi-a povestit cum un băieţel îşi alerga surioara prin cameră cu o „sabie”, numind-o „filisteancă” şi ameninţând-o. Deşi multe dintre istoriile biblice cuprind unele tipuri de violenţă, haideţi să fim atenţi la modul în care aceste lucruri le sunt prezentate micuţilor noştri.
Cu toate că tehnologia deţine multe elemente pozitive de oferit copiilor noştri, haideţi să protejăm cu atenţie aceste căi către mintea lor, fiind mai atenţi la povestirile la care se uită sau pe care doar le ascultă. Ca părinţi, este responsabilitatea noastră să-i ferim de capcanele subtile ale celui rău, a cărui dorinţă este să-i distrugă de la o vârstă cât mai fragedă. Pavel ne reaminteşte în Filipeni 4:8 să medităm la lucrurile care sunt adevărate, sincere, pure şi vrednice de apreciat. Haideţi să aplicăm aceleaşi principii la lucrurile pe care îi lăsăm să le vizioneze. Să ne ajute Dumnezeu să le insuflăm disciplina de a privi doar acele programe care îi vor înălţa, atât fizic, cât şi spiritual. Hristos, în timp ce era pe pământ, a demonstrat că copiii reprezintă o parte importantă din împărăţia Lui. Să ne ajute Dumnezeu să căutăm în fiecare zi să-I urmăm exemplul şi să-i instruim în conformitate cu El!
Doamne, continuă să ne întăreşti ca părinţi şi să ne acorzi o porţie dublă de răbdare, în timp ce ne îngrijim de micuţii cu care ne-ai binecuvântat!
Louise T. Brown