Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Exodul 20:8
Seara zilei de vineri reprezenta un timp special în casa noastră – pregăteam supă şi pâine la maşina de făcut pâine, apoi ne luam pături şi saci de dormit, le întindeam pe jos în camera de zi, aprindeam focul în şemineu şi vizionam Veggie Tales şi alte filme bazate pe povestiri biblice, până când Jennifer, de şapte ani, şi Nick, de trei ani, adormeau. Tatăl lor îi muta în pat şi îi învelea.
Viaţa s-a schimbat în mod dramatic după divorţ, iar orice avea legătură cu activităţile de familie a devenit greu şi dureros. Copiii erau la tatăl lor din două în două vineri, aşa că tradiţia noastră de lungă durată s-a dus pe apa sâmbetei.
„Doamne”, m-am rugat, „cum pot face specială seara de vineri în ciuda acestor circumstanţe? Te rog, ajută-mă să privesc dincolo de propria suferinţă şi să-mi ajut copiii să Te vadă în toate aceste lucruri! Ştiu că ai un plan pentru noi (Ieremia 29:11), aşa că. Te rog, ajută-mă să am încredere în Tine şi în această promisiune! Ajută-mă să fac din nou speciale serile de vineri, astfel încât copiii mei să le aştepte cu nerăbdare şi să le preţuiască.”
Câteva săptămâni mai târziu m-am împiedicat de cortul nostru împăturit din garaj. Trebuie să fi căzut de pe un raft. M-a lovit un gând: Ce-arfi dacă am asambla cortul în camera de zi şi am pretinde că mergem cu cortul?
Este exact ceea ce am făcut următoarea vineri seara. Nu a fost uşor, dar cu siguranţă ne-am distrat lucrând cu toţii la ridicarea cortului. Copiii şi-au îndesat păturile, plăpumile şi animalele de pluş preferate în cort. După ce am mâncat, ne-am uitat la Veggie Tales, la filme bazate pe istorioare biblice până când Jennifer şi Nick au adormit. În loc să fie duşi în paturile lor, ca înainte, au dormit în cort.
În dimineaţa de Sabat am înfiinţat o altă tradiţie. Mâncam turtă dulce înainte să mergem la biserică. Seara discutam lecţiile de la Şcoala de Sabat. Dumnezeu auzise şi răspunsese rugăciunilor mele. Chiar dacă Jennifer şi Nick sunt la facultate acum şi am trecut peste cort, noi tot ne întâlnim în serile de vineri, atunci când putem, ne uităm la Veggie Tales şi mâncăm turtă dulce în dimineţile de sâmbătă.
Doamne, Îţi mulţumesc pentru darul Sabatului! îţi mulţumesc pentru că ne-ai oferit oportunitatea de a ne desfăta în Tine! Ajută-ne să Te onorăm prin tot ceea ce facem si spunem!
Rebecca Swinyar Neff