De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos; căci, când sunt slab, atunci sunt tare. 2 Corinteni 12:10
Nu vreau să divorţez. Doar oamenii cu probleme sau cei care nu au încercat destul au divorţat. Oamenii care sunt laşi. Oamenii cărora nu le-a păsat decât de ei înşişi şi prea puţin de viitorul copiilor lor. Era un lucru îngrozitor să iau în sfârşit această decizie şi să ajung să mă identific pe mine şi familia mea cu tabăra celor înfrânţi şi umiliţi.
Nu aveam cum să le explic copiilor acest simţământ de zdrobire. Ei nu erau zdrobiţi, dar familia noastră era şi le era clar că eu nu deţineam toate răspunsurile. La unsprezece, nouă, şapte şi cinci ani, ei erau aruncaţi afară în gheţarul realităţii, pentru a aluneca şi patina printre lucrurile de acolo, fiind nevoiţi să-şi dea seama singuri ce e adevărat şi ce nu, ce să creadă şi cum să reacţioneze.
Sunt multe lucruri pe care nu le putem face pentru copiii noştri. Nu-i putem feri de suferinţă. Nu-i putem scuti de frică, de tristeţe şi de sentimentul de trădare. Singurul care le poate oferi siguranţă, care le poate ocroti sufletul prin toate aceste experienţe devastatoare şi inevitabile este Dumnezeu.
În momentele de cea mai mare slăbiciune din viaţa mea, puteam doar să-mi încredinţez copiii în grija lui Dumnezeu. Puteam doar să-i îndrum spre Mântuitor. Dumnezeu era singura mea speranţă şi era Singurul pe care L-am putut recomanda copiilor mei. Nu puteam mima această relaţie pentru ei; puteam doar să-L onorez pe Dumnezeu.
Privind înapoi la acele zile întunecate, cred că în virtutea lor am reuşit să ieşim la liman. Atunci când nu se puteau baza pe mine, copiii au aflat că se pot baza pe Dumnezeu.
Tatăl nostru care eşti în ceruri, Te laud pentru dragostea Ta şi pentru credincioşia arătată copiilor mei. Îţi mulţumesc că eşti puterea noastră atunci când suntem slabi, că ne menţii uniţi atunci când părem dezbinaţi şi pentru că ne iubeşti atunci când ne simţim abandonaţi. Îţi mulţumesc pentru că eşti cu noi în vremurile cele mai înnegurate. Tu nu ne vei lăsa niciodată să ne luptăm de unii singuri, iar pentru acest lucru Îţi mulţumim.
Cheryl Woolsey Des Jarlais
