Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine, Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul. Psalmii 143:8
Ca mamă singură care munceşte cu normă întreagă pentru a-şi întreţine familia, mă îndoiam mereu de mine. Poate am fost prea strictă; poate nu am fost destul de strictă. Mă îngrijoram oare prea mult? Sau nu mă îngrijoram destul? Făceam destule pentru a-mi susţine emoţional cei doi băieţi? Dar financiar? Spiritual? Stăruiam în rugăciune pentru fiecare decizie, îmi era foarte teamă că voi face ceva ce îi va traumatiza pe viaţă. Lucrurile au decurs aşa timp de mai multe luni, până când am fost aproape paralizată de frică şi anxietate. Ştiam că nu voi putea continua aşa – pentru binele meu sau al băieţilor mei. Pe parcurs am început să realizez că aceşti copii nu erau ai mei, erau cumpăraţi cu un preţ. Datoria mea era să îi încredinţez grijii Domnului şi Salvatorului lor, pentru a-i întoarce la El, în fiecare moment al fiecărei zile.
Fiul meu cel mare făcea crize de astm şi nu era ceva neobişnuit să petrecem două sau trei nopţi pe lună la Camera de gardă. De obicei, stăteam pe hol ascultându-i respiraţia. Voiam să fiu sigură că totul este bine înainte de a mă culca. Într-o seară – nu trecuse mult de când începusem să-mi predau copiii în fiecare dimineaţă Domnului – stăteam pe hol ascultând, când am auzit un hohot de râs de la amândoi copiii. Am intrat în dormitorul lor, fiind sigură că fac năzbâtii, doar că i-am găsit pe amândoi adânc adormiţi.
Când am îngenuncheat lângă patul meu în acea seară, am înălţat o rugăciune: „Tată, îţi mulţumesc că mi-ai arătat că, atunci când îmi pun încrederea în Tine, copiii mei au vise plăcute.” Nu pot spune că lucrurile mergeau întotdeauna bine pentru noi, dar, după acea seară, ori de câte ori recunoşteam semnele vechi ale stresului şi anxietăţii, îmi aminteam de somnul lor plin de râsete. Era ca o promisiune specială pentru mine că pot să îmi încredinţez copiii în totalitate Lui şi că totul va fi bine.
Tată, în timp ce ne dăm silinţa să fim părinţi evlavioşi pentru copiii noştri, ajută-ne să ne amintim deprima responsabilitate, aceea de a-i încredinţa în totalitate în grija şi păstrarea Ta!
Beverly Thorp Logan
