Atunci l-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi căci împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” Matei 19:13-15
Copiii sunt moştenirea lui Dumnezeu. Sufletul copilaşului care crede în Hristos este la fel de preţios în ochii Lui ca îngerii ce stau lângă tronul Său. Ei trebuie să fie aduşi la Hristos şi educaţi pentru Hristos. Trebuie să fie îndrumaţi pe calea ascultării, nu dedaţi poftelor şi vanităţii.
Atunci când ucenicii au căutat să le îndepărteze pe mamele care îi aduceau pe cei mici la Hristos, El le-a mustrat îngustimea credinţei, spunând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
El era întristat de faptul că ucenicii mustrau mamele pentru că-şi aduceau copiii la El; prin cuvinte sau acţiuni, ucenicii transmiteau că harul Său era limitat, iar copiii ar trebui ţinuţi departe de El. (…)
O mare responsabilitate este aşezată pe umerii părinţilor, deoarece educaţia şi instruirea care formează destinul veşnic al copiilor şi tinerilor sunt primite din fragedă pruncie. Misiunea părinţilor este aceea ca, neobosiţi şi conştiincioşi, să planteze sămânţa bună în inima copiilor lor, umplând-o cu sămânţa care va aduce o recoltă de obiceiuri bune, adevăr şi ascultare de bunăvoie.
Obiceiurile corecte şi virtuoase formate în tinereţe îşi vor pune în general amprenta în drumul fiecăruia prin viaţă. În cele mai multe cazuri, cei care îl onorează pe Dumnezeu şi cinstesc binele vor fi găsiţi ca având lecţia învăţată înainte ca lumea să-şi imprime chipul păcatului asupra sufletului. (…)
Oh, dacă părinţii ar fi cu adevărat fiii şi fiicele lui Dumnezeu! Viaţa lor ar fi atunci plină de lucrări bune. O atmosferă cerească le-ar înconjura sufletul. Cererile lor cele mai arzătoare după har şi îndrumarea Duhului Sfânt s-ar ridica până la cer, iar religia s-ar răspândi prin intermediul casei lor precum razele pline de lumină şi căldură răspândite pe pământ (That I may know Him, p. 40).
Ellen G. White
