Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc! Psalmii 24:1
Cuvintele sunt de multe ori insuficiente pentru a exprima bucuria simţită de o mamă atunci când îşi ţine în braţe pentru prima dată copilul nou-născut. Au trecut aproape 40 de ani de când am avut această experienţă, dar încă îmi amintesc cum inima îmi era plină de dădea peste cu dragoste pentru acea mică creaţie a lui Dumnezeu – darul Lui pentru noi. În cazul multor părinţi, un copil naşte un puternic simţ al responsabilităţii, precum şi o minunată oportunitate de a modela copilul spre ceea ce Dumnezeu doreşte să fie. Din păcate, mulţi părinţi încearcă să-şi modeleze copiii pentru a-şi împlini propriile lor visuri neîmplinite. Dar niciodată nu a fost aceasta intenţia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte educaţia.
Copiii sunt încredinţaţi părinţilor lor pentru un timp limitat – părinţii sunt administratorii lui Dumnezeu. Responsabilitatea părinţilor este aceea de a-şi ajuta copiii să-L cunoască şi să-L iubească pe Dumnezeu în calitate de Tatăl lor ceresc. Eu cred că a fi părinte este ceva similar cu a înălţa un zmeu. Dumnezeu ne înmânează zmeul, adică pe copiii noştri, apoi ne spune: „Ajută-mă să înalţ acest zmeu pentru un timp.” Aşa că noi contribuim la lansarea zmeului, ţinând sfoara aproape de noi. Cu cât copilul e mai mic, cu atât părinţii trebuie să-l ţină mai aproape, amintindu-şi că ei sunt aleşi să facă din cei mici nişte ucenici pentru Isus. Pe măsură ce copiii cresc, asemenea unui zmeu care se înalţă tot mai sus – prinzând curenţii -, trebuie să începem să dăm drumul din ce în ce mai mult sforii pentru ca zmeul să ajungă la o înălţime mult mai mare.
Apoi, într-o bună zi, Dumnezeu spune: „Dă-mi înapoi sfoara; zmeul este al Meu, iar Eu îl voi înălţa de acum!” Atunci când se întâmplă acest lucru, părinţii trebuie să înveţe să se dea la o parte şi să-L lase pe Dumnezeu să preia comanda. Această sarcină nu e uşoară; ar putea fi ceva dureros, dar copiii ajung la un punct în viaţă când au nevoie să se lanseze pe cont propriu. Atunci avem nevoie să ne amintim că Dumnezeu ne iubeşte copiii mult mai mult decât îi iubim noi, că trebuie să le respectăm viaţa privată şi independenţa, rămânând în acelaşi timp disponibili în caz că au nevoie de ajutorul nostru. Din acel moment, copiii sunt redaţi în mâinile sigure ale lui Dumnezeu; rolul nostru este să mijlocim pentru ei în fiecare zi.
Tată, ajută-mă să-mi ţin aproape copiii cât sunt mici şi să-i învăţ despre dragostea Ta! Dă-mi înţelepciune să ştiu când să las zmeul să zboare mai sus, având încredere că se află în mâinile Tale!
Sally Lam-Phoon
