Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Galateni 5:25
Era o dimineaţă minunată, iar eu mă uitam prin reţete când a sunat telefonul. „Bună dimineaţa, doamnă Horne! Organizăm o reuniune de familie pentru copiii surorii dumneavoastră, care sunt în custodia statului. Am aprecia prezenţa dumneavoastră!”
Mi s-a frânt inima, şi mintea a început să-mi zbârnâie când mi-am dat seama că acesta nu era doar un apel după ajutor din partea statului şi a surorii mele, ci şi o chemare la acţiune din partea lui Dumnezeu însuşi. Patru copii minunaţi, dar foarte greu de gestionat, aveau nevoie de cineva pentru a le purta grija. Ştiam în inima mea că eram cea pe care Dumnezeu o alesese pentru această sarcină incredibilă, dar întrebarea: Ce să fac? Încă se învălmăşea prin gândurile mele. Fără să am propriii copii, o să pot face faţă cu adevărat unei asemenea misiuni importante? Nu a trecut mult până ce am realizat că va trebui să mă bazez pe Dumnezeu în fiecare moment, dacă voiam să nu-mi pierd minţile în timp ce ajutam la creşterea acestor copii.
Nu este o greşeală faptul că „roada” Duhului are formă de singular. Dacă ai dragoste, le ai pe toate. Şi ai nevoie de toate pentru a reuşi să îl prezinţi pe Hristos. Am conştientizat de asemenea că mai întâi trebuie să caut eu însămi aceste lucruri şi abia apoi să le ofer micuţilor, care vor încerca să mă pună la probă la fiecare pas. Să îi iubesc în fiecare moment şi în fiecare situaţie; să le ofer motive de bucurie în mod intenţionat în fiecare zi; să creez pace acolo unde nu este deloc; să fiu îndelung răbdătoare când trec prin orice dificultate, fără să mă simt jignită în amorul propriu şi fără să renunţ; să mă port cu toată blândeţea, acţionând cu milă şi har; să caut bunătatea şi să fiu sigură că Dumnezeu o va oferi; să las ca nevoia mea de Dumnezeu să fie vizibilă pentru fiecare copil; să-mi las în seama Domnului toate frustrările.
Au trecut 16 ani de când i-am luat în custodie şi aceasta încă este cea mai bună reţetă pentru manifestarea iubirii lui Dumnezeu asupra copiilor mei. Partea cea mai bună este că văd vindecarea pe care le-a oferit-o fiecăruia dintre ei.
Doamne, învaţă-mă să iubesc la fel cum iubeşti Tu! Călăuzeşte-mă la fiecare pas, pentru a revela spiritul Tău de dragoste şi lumină acelora pe care Tu mi i-ai încredinţat pentru a le purta grijă!
Peggy Horne