Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Filipeni 4:13
Să creşti un copil este foarte solicitant. De fapt, poate fi cea mai grea slujbă din câte există. Acest lucru este cu atât mai adevărat în dreptul părinţilor de copii cu nevoi speciale. Am descoperit acest lucru atunci când cel de-al treilea copil al meu a fost diagnosticat cu autism, o condiţie neuronală care afectează abilităţile sociale şi lingvistice.
La vârsta de trei ani, băiatul meu încă nu vorbea. Atunci când am aflat că există probabilitatea că el să nu îmi poată vorbi niciodată sau să nu îşi arate nici cel mai mic sentiment de tandreţe sau de conexiune, a fost într-adevăr devastator. Deşi acest lucru era cea mai mare provocare din viaţa mea, am hotărât să fac tot ce îmi stă în putere pentru a-l ajuta să se dezvolte şi să îşi atingă cel mai înalt potenţial. L-am învăţat cum să se dea pe role şi, chiar dacă mi s-a spus că s-ar putea să nu aibă echilibrul sau coordonarea necesară pentru aceasta, l-am învăţat cum să meargă şi cu bicicleta. L-am copleşit cu îmbrăţişări şi i-am spus „te iubesc” chiar dacă însemna sau nu ceva pentru el. I-am citit şi m-am jucat cu el, chiar dacă niciodată nu avea contact vizual cu mine. M-am angajat ca suplinitoare la şcoala la care mergea, pentru a învăţa cum să le predau noţiuni şi cum să interacţionez cu cei cu nevoi speciale.
În zilele cele mai grele m-am ancorat puternic în promisiunea: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5,6). În decursul anilor am învăţat multe lucruri. Nu aş fi putut niciodată să reuşesc fără puterea dată de Dumnezeu. Am învăţat să mă încred în El ca niciodată înainte şi am învăţat să las lucrurile în mâna Lui. Doar aşa pot înfrunta fiecare zi, ştiind că am pe Cineva la care pot apela atunci când am nevoie de putere.
Starea fiului meu s-a îmbunătăţit de-a lungul anilor şi, chiar dacă tot nu poate comunica verbal, poate comunica prin iPad, prin limbajul semnelor, prin gesturi şi adoră să fie îmbrăţişat. Doar pentru că poate nu sunt consideraţi „normali” sau nu îi înţelegem întotdeauna, nu ar trebui să îi privăm pe aceşti copii de iubirea noastră.
Dragă Doamne, ajută-ne atunci când ne confruntăm cu provocările parentale! La Tine, toate lucrurile sunt cu putinţă.
Shirley Jones
