Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. (…) Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Deuteronomul 11:18,19
Cumnatul meu mi-a relatat o întâmplare drăguţă despre fiica mea, după ce el şi sora mea fuseseră bone la copiii noştri. Ea avea cam cinci ani pe atunci şi l-a convins să se joace împreună „Bunul samaritean”. A insistat ca el să joace rolul omului care călătorea spre Ierihon, iar ea, toate celelalte roluri. Prima dată, ea a sărit din spatele canapelei, la fel ca un hoţ, şi l-a bătut. Apoi, în timp ce el zăcea, ascultător, pe podea, a mers de câteva ori călare pe băţul ei cu cap de cal, prefâcându-se că este levitul, apoi preotul. Într-un final, în calitate de bunul samaritean, ea l-a ridicat şi l-a ajutat să se urce pe spatele armăsarului ei de încredere şi l-a condus la hanul (canapeaua) din partea cealaltă a camerei şi l-a bandajat, folosind trusa ei medicală de jucărie.
Cine nu a văzut un copil interpretându-şi povestirile preferate? Ştiu că eu şi surorile mele obişnuiam să facem scenete când eram mici. Adesea, temele veneau din emisiunile noastre preferate de la televizor. Sunt foarte fericită că noi am ales să nu avem televizor în cea mai mare parte a anilor de formare a copiilor, aşa că majoritatea povestirilor pe care le puneau în scenă erau din Biblie.
Fiul meu, care este un copil cu nevoi speciale, se pricepe foarte bine la inserarea povestirilor biblice preferate în activităţile lui zilnice. Pârâiaşul de lângă casa noastră era „pârâul Cherit”. De fiecare dată când vedea un corb, primul lui gând era la păsările care l-au hrănit pe Ilie. „Cere-I Dumnezeului tău să îndepărteze aceste broaşte”, exclama el entuziasmat de fiecare dată când vedea o broască. Mâncând bucăţi crocante de peşte îşi amintea de hrănirea celor 5 000 de oameni. Dacă treceam pe lângă un cimitir în timp ce mergeam cu maşina, el se bucura şi de fiecare dată exclama: „Ei se vor ridica cu toţii din morminte atunci când Isus va reveni.” Pentru Corey, fiecare personaj din Biblie reprezintă un prieten pe care aşteaptă cu nerăbdare să-l întâlnească într-o bună zi.
Doamne, Îţi mulţumesc pentru realitatea că oamenii din istorisirile biblice vor fi într-o bună zi printre cei mai dragi prieteni ai lui!
Sharon Monks