Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, si ea îi va fi dată. lacov 1:5
După o oră de joacă într-o dimineaţă frumoasă, am început să-mi aşez cu grijă gemenii zglobii de doi anişori în căruciorul lor. Cu un băiat aşezat în siguranţă şi cu centura pusă, m-am întors să fac acelaşi lucru şi cu celălalt, dar acesta nu era de găsit. Panica s-a instalat imediat. L-am strigat pe nume, dar degeaba. Fiica mea de cinci ani s-a alăturat căutărilor disperate. „Ajută-mă, Doamne!” am strigat în mintea mea.
După câteva momente pe care le-am simţit ca o eternitate, am auzit-o pe fiica mea râzând şi spunând: „Aici erai, copil netrebnic!” într-adevăr, acolo era, stând liniştit în spatele unui copac, fascinat de ceva văzut doar de el. Rugăciuni de recunoştinţă au curs de pe buzele mele în timp ce îmi luam în braţe preţiosul copilaş. El nu îmi răspunsese. Nu îmi observase panica. Apoi, într-o altă ocazie, nu mi-a răspuns din nou când l-am strigat pe nume. Şi din nou. Acest lucru începuse să se întâmple tot mai des. O frică profundă şi sâcâitoare a început să mi se agaţe de inimă, pentru că îmi dădeam seama că ceva cu siguranţă nu era bine.
În ciuda presimţirii pe care o aveam, am întâmpinat cu neîncredere diagnosticul de tulburare din spectrul autist, apoi cu negare, iar, într-un final, cu o durere copleşitoare. „De ce, Doamne?” s-a schimbat în: „Şi ce mă fac acum, Doamne?”
O singură persoană ştia răspunsurile la toate întrebările mele. Versurile unui vechi cântec gospel, „Oricâtă nevoie am avut de Domnul înainte, acum cu siguranţă avem nevoie de El”, exprimau nevoia mea sinceră după Mântuitorul meu, Prietenul şi îndrumătorul meu, pe măsură ce începeam să navighez prin apele tulburi ale autismului. Să fii părinte este o provocare. Să fii părinte de copil cu nevoi speciale este mai mult decât atât. Necesită o măsură dublă din puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
Băieţii mei au cinci ani acum. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile pentru vindecare, îndrumare şi putere în moduri care nu lasă urmă de îndoială cu privire la conducerea Lui. Drumul nu a fost uşor, dar sunt hotărâtă să mă ţin strâns de mâna Aceluia care „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).
Tată, învaţă-ne să recunoaştem vocea Ta! Ajută-ne să păşim cu încredere pe drumul pe care ne conduci, ştiind că Tu vei fi acolo să ghidezi şi să binecuvântezi!
Lesley Jackson
