Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Proverbele 3:5
Atunci când era bebeluş, Timotei putea să stea singur în picioare la doar şapte luni. La zece luni a început să alerge. Ochişorii lui poznaşi şi zâmbetul ştrengăresc erau balsamul vindecător al lui Dumnezeu pentru noi după ce ne pierduserăm preţioasa fetiţă într-un accident de maşină. Încântarea noastră atunci când a început şcoala s-a transformat însă, la scurt timp, în disperare. Am descoperit că fiul nostru cu ochi scânteietori nu putea să înveţe să scrie sau să citească. Şcoala primară părea un labirint de drumuri înfundate la ambele capete. Nenumăratele programe de ajutor au aprins pentru o perioadă foarte scurtă o scânteie de speranţă, doar pentru a se consuma însă, lăsându-ne dezamăgiţi. Numai părinţii care au copii cu dislexie gravă pot înţelege parcursul.
Apoi, într-un mod neaşteptat, în clasa a Vl-a, Timotei s-a transformat intr-un jucător foarte bun de rugby. Era reprezentantul Matabeleland şi a fost selectat să-şi reprezinte ţara, Zimbabwe. Am avut o întrebare: „Va trebui să joace în Sabat?” Răspunsul: „Doamnă, are un talent rar, capacităţile unui sportiv de mare performanţă. Aceasta înseamnă că va trebui să joace în majoritatea sâmbetelor.”
Lacrimile mi-au curs fără stăvilire în acel moment. Cât de mult m-a durut inima pentru băiatul meu! Totuşi am fost recunoscătoare să-l văd luând o poziţie fermă pentru Domnul. Am strigat în gând: „Doamne, l-ai binecuvântat cu un dar pe care nu-l poate folosi, iar el încă Ţi se închină! De ce nu îi dai şi darul competenţelor literare?”
Liceul a adus cu el propriile provocări. Inimile ni s-au înmuiat când i s-a oferit un loc în învăţământul special, la finalul căruia nu primea o diplomă echivalentă cu cea de bacalaureat. Încă o dată am strigat la Dumnezeu, în timp ce l-am contactat pe directorul şcolii cu internat din Midlands. Nu ne-a venit să credem când Tim a fost acceptat şi aşezat în rând cu ceilalţi elevi. Profesorii erau alertaţi de schimbare. Frica amestecată cu speranţă s-a transformat în rugăciuni de mulţumire şi de laudă atunci când au venit notele. Trecuse la toate materiile, cu excepţia uneia. După patru ani minunaţi şi plini de provocări, a luat bacalaureatul şi era pregătit să meargă la facultate. La fiecare pas din acest drum, Dumnezeu l-a condus. Ce binecuvântări au urmat după exerciţiile de ascultare!
Doamne, ajută-ne ca, pe măsură ce Te urmăm de-a lungul anilor, să ne uităm dubiile, întrebările şi fricile!
Helen Louise Hall