Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. 2 Timotei 1:5
Cum ştie toată lumea, în fişa postului de bunic scrie că trebuie să se lase călărit de nenumărate ori, să citească poveşti înainte de culcare, să vizioneze la nesfârşit un desen animat, chiar dacă la aceeaşi oră se transmite campionatul de fotbal, să transfere în buzunarul bunicii fonduri nelimitate pentru zile de naştere sau bilete de avion la evenimente naţionale de referinţă, precum căderea primului dinte de lapte.
Nepoţii noştri sunt la vârsta la care absorb cu ochii larg deschişi multe detalii. Aşa că mă rog ca ei să vadă imaginea tandreţii şi iubirii Tatălui ceresc de fiecare dată când vine bunicul în vizită pe weekend. Dar această imagine pare mai degrabă un râu spiritual cu multe pietre ascunse.
Bunicii trebuie să privească în oglinda timpului şi să realizeze că nu ei sunt părinţii nepoţilor; nu noi suntem responsabili cu domeniile spirituale create de copiii noştri. Îndrumarea nepoţilor în relaţia lor cu Isus este sarcina primară a altcuiva, ceva ce eu, personal, nu îndrăznesc să subminez. În primul rând, nu ar fi corect, în al doilea rând, ar genera resentimente pe termen lung. În al treilea rând, le-ar da de înţeles fetelor mele că le consider eforturile insuficient de sârguincioase sau insuficient de solide doctrinar.
În ceea ce priveşte lucrurile spirituale, experienţa mi-a arătat că se poate ajunge uşor la sufocare: rugăciunile în familie pot deveni mesaje redirecţionate spre părinţii „căldicei”, o contracarare a „închinării la Baal” observate, după părerea noastră, pe ramura următoare a arborelui genealogic. Deci, din partea noastră, a bunicilor, e nevoie de o doză mare de har şi de sfânta muşcare a limbii. Cea mai bună îndrumare spirituală – apropo de râuri – este să vâslim în aceeaşi direcţie cu copiii noştri, apreciindu-le şi susţinându-le eforturile. Exprimă public faptul că le admiri succesul si că doreşti să le fii un aliat bine-venit!
Îţi mulţumesc, Tată, pentru înţelepciunea de a şti cum să îmi susţin cel mai bine copiii în rolul lor de părinţi – chiar şi atunci când metodele lor nu sunt cele pe care le-aş alege eu! Ajută-mă să am încredere că Tu lucrezi în ei şi prin ei, întocmai cum lucrai şi cu mine în „vremurile de odinioară”!
David B. Smith
