Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea? Ieremia 32:27
Prima sarcină a fiicei mele s-a terminat brusc la 24 de săptămâni. M-a găsit nepregătită – nu cumpărasem încă nimic pentru bebeluş. Dar cumpărăturile au fost ultimul lucru care mi-a trecut prin minte în ziua în care s-a născut Michaela. Stând lângă pătuţul unde zăcea conectată la un ventilator şi la câteva monitoare, singurul lucru din mintea mea era întrebarea dacă va supravieţui.
Mi se rupea sufletul pentru copiii mei. Când infecţiile au invadat corpul Michaelei şi toxinele i s-au acumulat în sânge, rinichii i-au intrat în insuficienţă, iar doctorii nu îi mai dădeau nicio speranţă. Dar copiii mei nu au renunţat. Irytta a continuat să se mulgă şi să pună laptele la congelator. Fiica şi ginerele meu s-au agăţat în mod curajos de speranţă. La fel ca femeia din Sunem care putuse să spună că totul va fi bine, deşi fiul ei murise, Irytta a avut credinţă. Şi a avut parte de un miracol. Dumnezeu a vindecat-o pe Michaela.
În multe dimineţi din acele săptămâni de incertitudine. Biblia a rămas deschisă la Ieremia 32, iar ochii îmi cădeau pe versetul 27. Acolo era făgăduinţa divină şi, oh, cât de tare m-am agăţat de ea! în cele patru luni în care nepoţica mea a fost în spital încercam să o vizitez cât mai des. Era aşa de greu să privesc un bebeluş inocent traumatizat de durere! Stând lângă pătuţul ei, I-am cerut Tatălui meu să o ţină în palmele Lui, astfel încât să nu se simtă singură şi I-am mulţumit pentru viaţa ei.
A fost o zi foarte fericită cea în care Michaela a ajuns acasă. De două ori pe săptămână stăteam peste noapte să-i supraveghez somnul, astfel încât mama ei să se poată odihni. Până a crescut şi s-a făcut mai puternică, Michaela a trebuit să stea în casă, ferită de microbi, aşa că a trebuit să-i fiu bonă destul de des. Uneori în Sabat, în timp ce părinţii ei erau la biserică, îi faceam baie şi o îmbrăcam, apoi ne legănam amândouă, cântându-i melodii despre Isus şi dragostea Sa. Au fost nişte momente de apropiere deosebite pentru noi.
Michaela este adolescentă acum, iar eu încă o încredinţez în grija Domnului în fiecare zi. Ce privilegiu nemaipomenit este să fiu bunica ei şi a fratelui ei mai mic, Anthony!
Tată, nimic nu este prea greu pentru Tine, dar, chiar dacă nu primim minunea pentru care ne rugăm cu disperare, ajută-ne să ne încredem în continuare în Tine!
Barbara Ann Kay
