Prin El, să ducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Evrei 13:15
Acum câteva săptămâni, când am intrat în biserică împreună cu fiica mea de doi ani, am fost întâmpinate de cuplul în vârstă care se oferă mereu voluntar să salute oamenii la intrare. Bărbatul a îngenuncheat să vorbească cu Ellie, i-a spus că avea un zâmbet foarte frumos şi a întrebat-o ce mai face. După ce am plecat, mi-a venit un gând: Această biserică este foarte norocoasă să aibă o fetiţă atât de adorabilă care să lumineze ziua oricui prin zâmbetul ei! Aproape imediat am auzit o altă voce interioară spunându-mi: Nu, este exact invers. Tu eşti cea norocoasă. Tu faci parte dintr-o familie care iubeşte pe toată lumea şi se îngrijeşte de fiecare, chiar şi de cei mai mici membri.
Din nefericire, n-a fost singurul moment în care am avut o perspectivă greşită. Uneori ne vine foarte uşor să credem că pur şi simplu ne aparţin toate binecuvântările pe care le primim, fiindcă suntem încântaţi de propria noastră „bunătate”. Este oare posibil să începem să credem că, intr-un fel, noi îl binecuvântăm pe Dumnezeu prin serviciile şi laudele noastre? Este foarte important să ţinem minte că nimic din ceea ce facem nu se poate compara cu ceea ce El a făcut pentru noi. Biblia chiar spune că El nu este impresionat de jertfele şi arderile noastre de tot, ci preferă să îi fim credincioşi şi să vrem să îl cunoaştem (Osea 6:6).
Poate că mă uit prea mult după citate pe Pinterest, dar am văzut multe despre atitudinea de recunoştinţă. Cred că, dacă începem să privim mai degrabă la ce ni s-a oferit decât la cât de mult avem noi de oferit, întreaga noastră perspectivă asupra vieţii se va schimba. Ne vom concentra mai mult asupra celorlalţi şi mai puţin asupra noastră.
Săptămâna trecută, la biserică, le-am acordat atenţie persoanelor care îi întâmpinau pe oameni la intrare, dar de această dată, pentru că m-am gândit la cât de binecuvântaţi suntem cu ceea ce fac, am fost conştientă că respectivele persoane şi-au luat din timpul lor ca să discute cu Ellie imediat ce am intrat pe uşă. Şi, mai important, am ascultat de acea voce care mă corectează pentru a-mi deschide ochii spre binecuvântările din jurul meu pe care poate că nu le-aş fi observat.
Doamne, Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să mă mulţumesc cu perspectiva mea eronată! Îţi mulţumesc că m-ai făcut să conştientizez binecuvântarea de a trăi concentrându-mă asupra celor din jur!
Dena King
