Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. 1 Corinteni 2:9
Să fii părinte seamănă destul de mult cu decojitul unui mango: încet, lipicios şi uneori frustrant. Să fii bunic seamănă mai mult cu mâncatul unui mango: zemos, delicios şi extrem de satisfăcător. Din cercul nostru de prieteni, noi suntem cei care au devenit cel mai recent bunici şi, chiar dacă am ascultat cu jind la poveştile fermecătoare ale altora despre ce înseamnă să
fii bunic, nu ne-am putut imagina niciodată bucuriile care ne aşteptau şi pe noi.
Fiica mea m-a invitat să merg cu ea şi cu soţul ei în sala de naşteri. Ştie că nu mă simt bine să văd sânge, aşa că am primit indicaţii să rămân la capul patului. Treaba mea era să o ţin de mână şi să o încurajez. M-am supus cu bucurie acestor dorinţe. Travaliul a fost destul de lung şi au existat o mulţime de momente în care m-am simţit complet neputincioasă. Să vezi durerea copilului tău este chiar mai rău decât să treci tu prin acea durere şi au existat clipe în care mi-aş fi dorit să pot lua măcar o parte din durere asupra mea; dar, bineînţeles, aşa ceva nu se poate. M-am dus lângă moaşă de câteva ori, când fiica mea nu era atentă, rugând-o să facă ceva mai mult pentru fiica mea. Durerea şi împinsul s-au accelerat şi, dintr-odată, totul s-a terminat. Copilul se născuse, naşterea se terminase, dar începuseră să apară întrebările.
Cred că părinţii, dat fiind că ajung aşa de suprasolicitaţi de treburile de zi cu zi legate de îngrijirea unui copil, nu au parte de privilegiile pe care noi, ca bunici, începem brusc să le apreciem. Noi putem realiza mintal instantanee ale unor momente extraordinare petrecute cu nepotul nostru şi le putem înrăma în galeria minţii noastre. Pentru părinţi, cel mai adesea, aceste momente se înceţoşează şi se continuă într-o lungă şi uneori neîndurătoare realitate. Mă întreb dacă pregătirea pentru cer se aseamănă cu viaţa de părinte – ajungem atât de măcinaţi de solicitările vieţii cotidiene, încât uităm că fericirea ne stă chiar în faţă. Statutul de bunică m-a ispitit cu un gând: Poate că cerul reprezintă mult mai mult decât mi-am imaginat!
Oh, Doamne, ajută-mă să fiu gata să cuprind acea bucurie care ne stă la dispoziţie, atunci când vom gusta cerul şi vom descoperi că este mult mai frumos decât ne-am fi putut imagina vreodată!
Deanna Pitchford
