Umbra lungă de bunic

Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc. Isaia 46:4

Bunicul meu era înalt, slab şi bătrân. Era tâmplar şi antreprenor. Din când în când, mergând cu maşina prin Worth, cu tata la volan, bunicul ridica mâna, arăta spre o casă şi spunea: „Eu am construit casa aia. Pereţii sunt groşi de 30 de centimetri.”

În schimb, el locuia într-o încăpere mică, din spatele unei case deţinute de cumnatul şi sora lui. Sunt foarte multe întrebări pe care îmi doresc să i le fi pus. De exemplu: „Cum de ţi-ai făcut casa tocmai acolo?” îmi doresc să fi întrebat şi de bunica, dar pe atunci nu mă gândeam la aşa ceva.

Bunicul şi Annie şi-au pierdut fiica, pe Josephine, atunci când aceasta avea doar trei ani. Tata s-a născut nu cu mult timp după aceea. Annie a murit de tuberculoză câţiva ani mai târziu. Munca de antreprenor a bunicului îl ducea încoace şi-ncolo, aşa că micuţul James, Bebe – cum îi ziceau verişorii -, le-a fost dat în îngrijire unchiului şi mătuşii sale. Verişorii au fost încântaţi, dar, pentru tot restul vieţii, tata a resimţit pierderea provocată de acea separare din copilărie, chiar dacă tatăl său îl vizita des.

Dacă nu venea bunicul la noi, ne duceam noi la el în fiecare weekend. Ne îmbulzeam pe el oriunde ar fi stat, pe marginea patului, în balansoar, pe lada lui sau doar sprijinindu-ne de uşă. Primul lucru pe care îl făceam eu şi sora mea era să deschidem capacul lăzii, iar acolo găseam bomboane, o mică punguliţă de tutun plină cu mărunţiş sau alte surprize pregătite special.

Bunu era un om binevoitor şi iubitor. Înclina spre Biserica Penticostală şi nu a înţeles niciodată cum tata a plecat din biserica în care copilărise pentru a se face adventist de ziua a şaptea. El ne-a povestit odată că, atunci când era băiat, tata a ieşit în faţa amvonului şi a fost „mântuit”. Am presupus că el considera acel moment „mântuirea” tatălui nostru.

Şi-a petrecut ultimele luni din viaţă la noi acasă. Ultima dată când l-am văzut în viaţă şi-a întins mâna slabă şi a prins-o pe a mea. „Să fii mereu fată bună”, mi-a zis. I-am spus că o să fiu. Prin harul lui Dumnezeu, voi fi cu el din nou într-o bună zi.

Tată, Îţi mulţumesc pentru amintirile preţioase cu bunici! Ajută-ne să nu subestimăm niciodată impactul asupra copiilor noştri al unei vieţi evlavioase!

Penny Estes Wheeler

Devotionale Audio

Umbra lungă de bunic - Devotional familie. Tată, Îţi mulţumesc pentru amintirile preţioase cu bunici! Ajută-ne să nu subestimăm niciodată impactul asupra copiilor noştri al unei vieţi evlavioase! pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.
casino -

bayşanslı

- pinbahis