Şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. Matei 24:30
Ca tânără soţie de misionar şi mamă in Africa, responsabilităţile zilnice aproape că m-au copleşit.
Dacă lucrurile nu decurgeau după programul bine stabilit, nu reuşeam să acopăr toate responsabilităţile. Trezindu-mă înainte de răsărit, studiam Biblia la lumina lumânării sau a lămpii cu kerosen. Apoi, după ce fierbeam apa pentru filtrul vertical, astfel încât să avem apă potabilă pentru respectiva zi, pregăteam terci de ovăz la butelie sau la soba de gătit cu lemne, în funcţie de cât de mult combustibil aveam pentru una sau pentru alta în acea săptămână. După ce soţul meu, profesor cu normă întreagă, pleca la cursuri, îl trezeam pe Kent, băiatul nostru de patru ani, pentru micul dejun.
Deseori în timpul micului dejun auzeam o bătaie timidă la uşa din faţă. Deschizând, găseam una sau două femei băştinaşe aşteptând cu copiii lor flămânzi. Plângeau când mă vedeau pe mine, o străină, că mă doare inima pentru ele. Împărţeam cu ele orice porţie de mâncare sau orice haină aveam. Când o prietenă, Kerina, ajungea la noi să mă ajute cu o parte din treburi şi să stea cu Kent pentru câteva ore, trebuia să fiu îmbrăcată şi pregătită – cu planurile de lecţie, să ajung în clasa unde predam limba engleză.
Într-o dimineaţă, în timp ce mă grăbeam cu treburile mele multe, Kent s-a trezit mai devreme ca de obicei. Înainte de a lua micul dejun, s-a dus pentru câteva minute să se joace pe veranda închisă din spatele casei. Dintr-odată s-a întors în bucătărie atât de emoţionat, încât abia putea vorbi.
– Puişor, ce s-a întâmplat? l-am întrebat, alarmată.
– Mamă, vine! Este aproape aici! şi o fericire neaşteptată i-a învăluit faţa.
– Cine e aproape aici? I-am întrebat, uitându-mă peste capul lui spre verandă.
– Isus este aproape aici! Vino să-ţi arăt norul mic de pe cer care se ridică.
M-am dus cu Kent şi am văzut un norişor la orizont. Cu blândeţe, i-am explicat băieţelului meu dezamăgit că, din cauza atâtor oameni care încă au nevoie să audă despre Isus, poate că norul nu era exact acela pe care El trebuia să vină.
– Bine, mami, nu-i nimic! a concluzionat Kent. Am înţeles, Isus nu e în nor, dar ştiu că e deja aici cu noi, în casa noastră, nu-i aşa?
Îţi mulţumesc, Doamne, că un copil mi-a reamintit că Tu eşti cu mine în fiecare zi!
Carolyn Sutton
